Numărul restanţierilor la bănci, în scădere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constănţenii au restanţe la bănci de peste 87 de miliarde de lei vechi

Numărul restanţierilor la bănci, în scădere

Economie 20 Iulie 2006 / 00:00 1199 accesări

Tot mai multe credite, tot mai puţini rău-platnici. Potrivit Băncii Naţionale a României, numărul celor care nu şi-au achitat la timp datoriile, s-a redus în primele cinci luni din 2006 faţă de aceeaşi perioadă din 2005, deşi numărul creditelor contractate a crescut. Potrivit Biroului de Credit, în luna mai 2006 românii aveau restanţe la bănci în valoare de 105 milioane de euro. Aceste datorii au fost strînse de peste 300.000 de persoane. În ciuda restricţiilor impuse de BNR creditării, există, însă, şi acum clienţi care au restanţe la 10 bănci odată. Conducerea băncii centrale spune, însă, că numărul restanţierilor este în scădere, deşi creditul neguvernamental a crescut în 2006, cu peste 40%. În opinia BNR, expunerea populaţiei pentru creditele restante, în pofida creşterii numărului, a scăzut de la 0,13 la 0,1%. Datele BNR arată că, în primele cinci luni ale acestui an, din totalul sumelor datorate de populaţie băncilor, doar 4% reprezentau întîrzieri.

Potrivit evidenţei întocmită, lunar de BNR, privind totalul creditelor acordate de băncile comerciale, atît persoanelor fizice, cît şi juridice, pe ansamblu, constănţenii au restanţe la bănci în valoare de 8,758 milioane de lei noi (87,58 miliarde de lei vechi), din care 7,244 milioane de lei noi (72,44 miliarde de lei vechi) la creditele în lei şi de 1,514 milioane de lei noi (15,14 miliarde de lei vechi) la cele în valută. Potrivit datelor BNR, constănţenii preferă să se împrumute în valută, valoarea acestora ridicîndu-se la echivalentul a 1,391 miliarde de lei noi (13.910 miliarde de lei vechi), faţă de 1,359 miliarde de lei noi (13.590 miliarde de lei vechi) cît reprezintă volumul de credite în lei acordate persoanelor fizice. Aceeaşi situaţie se înregistrează şi în cazul creditelor imobiliare şi ipotecare acordate populaţiei. Pentru cumpărarea unei locuinţe, extinderea sau consolidarea celei vechi ori achiziţionarea unui teren, constănţenii au împrumutat valută de la bănci, însumînd echivalentul a 248,8 milioane de lei noi (2.488 de miliarde de lei vechi), faţă de doar 31,657 milioane de lei noi (316,57 miliarde de lei vechi) cît reprezintă totalul creditelor ipotecare şi imobiliare acordate în lei. La nivel naţional, românii ţin în bănci peste 22,7 de miliarde de lei noi (peste 227.000 de miliarde de lei vechi), la care se adaugă 12,8 miliarde de lei noi (128.000 de miliarde de lei vechi) în valută.

Taguri articol


12