Obiectul primei şedinţe BPN al PD-L din ianuarie: moţiunea de cenzură!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Obiectul primei şedinţe BPN al PD-L din ianuarie: moţiunea de cenzură!

Politică 18 Decembrie 2007 / 00:00 530 accesări

Se pare că rezultatul alegerilor europarlamentare nu a fost chiar un succes pentru PD dacă ţinem cont că a ales să fuzioneze cu PLD, partid care nu a avut nicio mişcare politică autentică şi autonomă. Este clar pentru toată lumea că în spatele acestei formaţiuni se află acelaşi Traian Băsescu din spatele cortinei de la PD. E posibil ca eşecul de la referendum să-i fi speriat pe Băsescu&Comp, care au ajuns la concluzia că singura mişcare “inteligentă” este această fuziune. Acum, noua formaţiune, PD-L, se străduieşte că capete statut de partid de sine stătător. Liderul democrat Emil Boc şi cel liberal-democrat Theodor Stolojan au semnat ieri Protocolul de comasare prin absorbţie PDL-PLD. Boc a declarat că semnarea documentului reprezintă \"actul care va sta ca şi fundament pentru înregistrarea noii formaţiuni la Tribunalul Bucureşti\". Potrivit articolului 5 din Protocol, ca urmare a comasării dintre PD şi PLD, grupurile parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor ale PD, transformate în PD-L, vor include şi parlamentarii independenţi ai PLD. În principiu au fost stabilite toate detaliile tehnice ce decurg din această fuziune. În perioada tranzitorie, Biroul Permanent Naţional, în structurile lărgite, este format din 50 de membri, dintre aceştia 29 provenind din BPN al PD şi 21 din Biroul Executiv Naţional al PLD. Nici nu au semnat bine protocolul de comasare prin absorbţie, că liderii partidului au şi început să vorbească despre o moţiune de cenzură. Boc a anunţat că moţiunea de cenzură anunţată de PLD şi susţinută de PD va face, probabil, obiectul primei şedinţe a Biroului Permanent Naţional al PD-L din ianuarie. El a arătat că Biroul Permanent Naţional al PD-L va dezbate, începînd din ianuarie, problema înfiinţării unui guvern-alternativă, prevăzută într-un articol din Statutul noului partid, elaborat de “strategul” PLD Valeriu Stoica. Surse din PD-L au declarat însă că liderii democraţi au avut, săptămîna trecută, mai multe obiecţii vehemente faţă de înfiinţarea \"Guvernului Alternativă\". Statutul PD-L arată că, atunci cînd partidul nu este la guvernare, se constituie o structură numită \"Guvernul Alternativă\", care: poate delega reprezentanţi în orice colectiv al partidului care elaborează propuneri cu caracter normativ; înaintează BPN analize şi propuneri, în vederea avizării pentru activitatea din Parlament; colaborează cu comisiile de specialitate.



12