Oferte pentru minivacanţa de 1 Mai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sărbători departe de casă

Oferte pentru minivacanţa de 1 Mai

Eveniment 22 Aprilie 2014 / 00:00 673 accesări

Mulţi români nu au stat acasă de sărbători. Potrivit Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), aproape 70.000 de români şi-au petrecut Paştele la pensiunile din ţară, cele mai solicitate regiuni fiind Maramureş, Neamţ, judeţul Braşov (Bran-Moieciu, Fundata, Râşnov) şi nordul Olteniei. „Este normală preferinţa românilor pentru pensiunile din sate, în special în perioada de Paşte, atunci când dorim cu toţii să beneficiem de un mediu liniştit, cu tradiţii, alături de familie. De altfel, de Paşte, turismul rural reprezintă, în continuare, prima opţiune turistică a românilor pentru ţara noastră”, a declarat preşedintele fondator al ANTREC, Maria Stoian. Din păcate, pentru 60 de turişti din Constanţa şi Bucureşti care şi-au făcut rezervare încă de acum câteva luni la o pensiune din Maramureş, vacanţa s-a dovedit un coşmar, notează http://www.romaniatv.net. În timp ce, pe internet, pensiunea era prezentată cu tot felul de dotări, când au ajuns acolo, turiştii au constatat că aceasta nu avea nimic din ce era prezentat pe site.

Potrivit ANTREC, în acest an, de 1 Mai, cei mai mulţi români au ales mai mult de trei nopţi de cazare pentru regiuni mai îndepărtate sau mai izolate, precum Maramureş, Neamţ sau Delta Dunării. Turiştii care vor să vină de 1 Mai la Mamaia trebuie să ştie că agenţiile de turism se întrec în oferte care mai de care mai avantajoase. De exemplu, pentru două nopţi de cazare cu mic dejun la hotelul Modern, de patru stele, din staţiune, tariful este de 229 lei/persoană, redus cu 21%. Cei care lucrează pe 1 Mai pot alege o minivacanţă care începe din 2 mai, preţul fiind de 284 de lei/persoană pentru două nopţi de cazare cu mic dejun la hotelul Bavaria Blu. Tot pentru două nopţi de cazare cu mic dejun la Mamaia, dar la hotelul Condor, tariful este de 299 lei/persoană, redus cu 10%.

ATENŢIE, TURIŞTI! Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, a dispus măsuri speciale privind respectarea Legii 54/2012 - Legea picnicului, în perioada minivacanţei de 1 Mai. Astfel, Ministerul Mediului, în colaborare cu Garda Naţională de Mediu, Poliţia Locală şi Jandarmeria Română, va organiza echipe mixte de control, care vor patrula în zonele special amenajate pentru activităţi de picnic, în zonele neamenajate, cunoscute ca zone de picnic, respectiv în zonele turistice şi în zonele de afluenţă publică, pentru a asigura respectarea prevederilor legale. Organizarea activităţilor de picnic în alte zone decât cele special amenajate sau indicate se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.000 lei şi 3.000 lei.



12