Ovidiu şi Callatis merg mai departe în Cupa României la fotbal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ovidiu şi Callatis merg mai departe în Cupa României la fotbal

Sport 02 August 2007 / 00:00 752 accesări

Patru echipe de fotbal constănţene s-au înfruntat, ieri, în faza a II-a a Cupei României, ediţia 2007-2008. Au fost meciuri atractive şi echilibrate, cu goluri multe, excelente prilejuri de verificare înainte de startul campionatului Ligii a III-a, prevăzut pentru 24 august. Callatis Mangalia şi Portul Constanţa au oferit un meci cu prelungiri şi cu şase goluri publicului prezent pe arena din Sudul Litoralului, care a savurat şi calificarea echipei favorite. Gazdele au deschis scorul în min.5, prin Bolat, dar în min. 44 au rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Enis Cogali pentru cumul de cartonaşe galbene. Cristian Prodan a întors rezultatul printr-o dublă reuşită în min. 71 şi 75, însă Zgubea a împins jocul în prelungiri prin golul marcat în min. 88! Accidentarea lui Camboianu din min. 90 a echilibrat numeric disputa, pentru că portuarii efectuaseră toate schimbările, iar în prelungiri Callatis a tranşat calificarea graţie lui Zgubea (min. 96) şi Erdinci Cogali (min. 100): 4-2 rezultat final. În turul următor, programat pe 15 august, de la ora 17.30, mangalioţii vor juca la Ovidiu, pe terenul echipei locale CS Orăşenesc, care a trecut cu 2-1 de FC Farul II Constanţa. Borza, proaspăt transferat de gazde, a deschis scorul chiar în primul minut, Farul a egalat prin Daniel Florea (min. 23), iar golul calificării a fost înscris imediat după pauză de Ştefan Ciobanu (min. 48). Echipa din Ovidiu va susţine astăzi, pe teren propriu, un meci amical în compania echipei Naţionale a Ministerului de Interne, care se pregăteşte pentru o competiţie internaţională.



12