Pacienţii constãnţeni, consultaţi cu ajutorul telmedicinei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pacienţii constãnţeni, consultaţi cu ajutorul telmedicinei

Social 08 Septembrie 2006 / 00:00 1035 accesări

Orice persoanã are dreptul la asistenţã medicalã, însã dacã accesul la pacient este îngreunat, acesta nu poate beneficia de ajutor medical specializat în mometul în care are nevoie. Nu puţine au fost cazurile cînd starea pacienţilor s-a înrãutãţit deoarece echipele medicale nu au putut ajunge le ei. Odatã cu avansarea tehnologiei a apãrut şi telmedicina sau medicina la distanţã. Aceasta le permite medicilor sã comunice între ei, sã se ajute fãrã a se afla în aceeaşi salã de operaţii. Pentru ca proiectul sã se extindã în cît mai multe state, la Helsinki, a avut loc, sãptãmîna trecutã, "Conferinţa Nordicã de eHealth şi Telmedicinã", la care au participat şi doi medici din Constanţa, prof. univ. dr. Vasile Sîrbu şi dr. Cãtãlin Grasa. Participanţii au prezentat proiecte, dar au şi relalat momente în care au utilizat telmedicina. "Unul dintre medicii prezenţi la congres ne-a povestit cã în Danemarca bolnavii de pneumonie sînt consultaţi în timpul unei teleconferinţe. Majoritatea sînt bãtrîni şi nu se pot deplasa. De aceea, într-o încãpere a fost montatã o camerã de luat vederi la televizor, iar pacienţii pot vorbi în acest fel cu medicul curant. De asemenea, lîngã pacient se aflã montat un recipient cu mai multe tipuri de medicamente pe care, în timpul teleconferinţei medicul i le indicã. Sînt sigur cã cei din România vor spune cã noi nu avem bani pentru a asigura medicamentele gratuite şi compensate, dar fãcînd o analizã atentã ajungem la concluzia cã transportul acestor pacienţi bãtrîni şi spitalizarea lor costã mult mai mult decît tratarea prin telmedicinã", a declarat dr. Cãtãlin Grasa.

Medicii spun cã accesul la medicul curant se poate face nu numai prin intermediul unei camere de luat vederi, ci şi cu ajutorul internetului. "Prin intermediul telmedicinei putem crea fişiere cu fişele de observaţie ale pacienţilor care pot fi accesate oricînd şi de oriunde de cãtre medici. De asemenea, cu ajutorul telmedicinei pot fi ajutaţi şi pacienţii aflaţi în zone mai greu accesibile, iar în cazul unei operaţii, medicii pot cere sfatul oricãrui medic din lume", a declarat dr. Grasa. Deşi în restul ţãrii doar foarte puţine centre medicale apeleazã la ajutorul telmedicinei, la Constanţa acest proiect a demarat de mai bine de un an şi este utilizat mai ales pentru pacienţii din Delta Dunãrii, pînã în prezent fiind rezolvate peste zece cazuri.



Ştiri recomandate

12