Pacientul în stare gravă în urma testării unui medicament, a decedat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pacientul în stare gravă în urma testării unui medicament, a decedat

Sănătate 17 Ianuarie 2016 / 18:43 853 accesări

Pacientul aflat în stare de moarte cerebrală, în urma participării la testarea clinică a unui nou medicament, a decedat, a anunţat duminică după-amiaza Centrul Spitalicesc Universitar (CHU) de la Rennes într-un comunicat, relatează AFP online. ”Starea sănătăţii celorlalţi cinci pacienţi spitalizaţi rămâne stabilă”, precizează Centrul. Dintre aceşti 5 pacienţi, 4 prezintă tulburări neurologice, a căror gravitate nu a fost precizată. Al cincilea nu prezintă simptome, dar a fost plasat sub supraveghere deoarece el a primit, începând de la 7 ianuarie, aceeaşi doză de medicament ca ceilalţi 5, o doză mai mare decât cea luată de către ceilalţi voluntari. Pacientul decedat este primul care a fost spitalizat, duminica trecută. Ceilalţi au fost internaţi începând de duminică şi până miercuri. ”Celelalte 84 de persoane voluntare expuse medicamentului testat” au fost contactate, mai anunţă spitalul, potrivit site-ului La Parisienne Sante. ”Zece dintre ele au fost primite la consultaţie şi au beneficiat de un examen la CHU Rennes, sâmbătă după-amiază. Anomaliile clinice şi radiologice prezente la pacienţii spitalizaţi nu au fost găsite la aceşti zece voluntari”, se precizează în comunicat. Inspecţia Generală pentru Afaceri Sociale (IGAS) şi Agenţia Naţională franceză pentru Securitatea Medicamentelor (ANSM) au descins sâmbătă la sediul laboratorului din Rennes, în cadrul unor anchete asupra cauzelor accidentului. Poliţia Judiciară a percheziţionat sediul încă de vineri seara.



12