Partida HC Dobrogea Sud - Dunărea Călărași, fără spectatori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin / Liga Naţională

Partida HC Dobrogea Sud - Dunărea Călărași, fără spectatori

Sport 09 Martie 2020 / 17:56 1221 accesări

Joi, 12 martie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Constanţa, se va disputa întâlnirea de handbal masculin dintre formaţiile HC Dobrogea Sud Constanţa şi Dunărea Călărași, din etapa a 23-a a Ligii Naţionale. Din păcate pentru iubitorii handbalului, clubul constănţean a anunţat luni după amiază, pe site-ul oficial, faptul că „meciul se va juca fără spectatori, decizia fiind luată în urma situației create la nivel mondial de răspândirea noului coronavirus. Cei care și-au achiziționat online bilete la acest meci vor primi banii înapoi”.

Această măsura este valabilă pentru toate partidele programate pe teren propriu până la 31 martie, inclusiv cele din Divizia A și de juniori. Şi meciul de săptămâna viitoare, cu CSM Bacău, din penultima etapă a sezonului regular al Ligii Naţionale, se va disputa fără spectatori.

„Din păcate, vom juca meciul fără spectatori. Dar, fanii noștri ne vor putea urmări în direct, pentru că meciul cu Dunărea Călărași va fi transmis pe pagina de Facebook a clubului”, a declarat Ionuţ Rudi Stănescu, preşedintele HCDS.



12