Pas greşit pentru CFR în Liga Campionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Champions League, al doilea tur de calificare

Pas greşit pentru CFR în Liga Campionilor

Sport 24 Iulie 2018 / 22:10 579 accesări

Marţi seară, la Cluj-Napoca, în prima manşă din al doilea tur de calificare din UEFA Champions League, CFR Cluj a pierdut, pe teren propriu, întâlnirea cu Malmo FF, scor 0-1. Unicul gol al partidei a fost înscris de Strandberg, în minutul 45, portarul Arlauskis scăpând printre mâini mingea trimisă de atacantul echipei oaspete.

Au evoluat următoarele formaţii - CFR (antrenor Edward Iordănescu): Arlauskis - Cr. Manea, Vinicius, A. Mureşan, Camora (cpt.) - Hoban (59 Males) - C. Deac (79 C. Păun), Djokovic (46 Al. Ioniţă II), Culio - Omrani, Ţucudean; Malmo (antrenor Uwe Rosler): Dahlin - Larsson (89 Vindheim), L. Nielsen, Bengtsson, Safari - Traustason (89 Adrian), Lewicki, Christiansen, Rieks - Strandberg (86 Antonsson), M. Rosenberg (cpt.). Cartonaşe galbene: Omrani, Camora / Dahlin. Meciul a fost arbitrat la centru de Nikola Dabanovic (Muntenegru).

Returul este programat la 1 august, de la ora 20.00, la Malmo.

Dacă va reuşi în Suedia să întoarcă soarta calificării, campioana en titre a României ar putea înfrunta pe Ludogorets Razgrad (Bulgaria) sau pe FC Vidi (Ungaria), fosta Videoton Székesfehérvár, în al treilea tur de calificare din UEFA Champions League. Partida tur se va disputa la 7 sau 8 august, pe teren propriu, iar returul, la 14 august, în deplasare.

În cazul în care va fi eliminată de Malmo, CFR va continua în al treilea tur de calificare din UEFA Europa League, urmând să întâlnească pe FK Sutjeska Niksic (Muntenegru) sau pe FC Alashkert Erevan (Armenia). Manşa tur este programată la 9 august, în deplasare, iar returul va avea loc la Cluj-Napoca, la 16 august.



12