Primul start pentru un nou Trofeu Telegraf

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Trofeul Telegraf”, ediţia a 16-a

Primul start pentru un nou Trofeu Telegraf

Sport 20 Decembrie 2006 / 00:00 735 accesări

Astăzi încep înscrierile pentru o nouă ediţie a „Trofeului Telegraf” la fotbal în sală, a 16-a ca număr. Ceea ce face din „Trofeul Telegraf” cea mai longevivă competiţie de acest gen din ţară. Dar asta nu este totul, pentru că, încet-încet, „Trofeul Telegraf” a crescut şi din punct de vedere calitativ, deşi se adresează amatorilor. Cu meciuri de calitate şi aprig disputate se pare că ne vom întîlni şi în noua ediţie, multe echipe anunţîndu-şi candidatura la cucerirea trofeului şi la detronarea actualei campioane – Săgeata Stejaru. Rămîne să vedem dacă vor şi reuşi acest lucru. Pînă atunci, pe cei doritori să participe la o nouă ediţie a „Trofeului Telegraf” la fotbal în sală îi aşteptăm la înscrieri. Înscrierile au loc zilnic la sediul redacţiei cotidianului Telegraf (bd.Mamaia, nr.296), între orele 14.00-18.00. Taxa de înscriere pentru ediţia 2007 este de 630 RON. Vă reamintim că locurile la această ediţie sînt limitate, doar 24 de echipe urmînd a participa la competiţie. Deci nu aşteptaţi prea mult pentru înscriere, că s-ar putea să fie prea tîrziu... Nu uitaţi că la înscriere trebuie să prezentaţi o fotocopie după Certificatul de Identitate Sportivă al clubului sportiv ce va fi înscris în competiţie, fie el cu sau fără personalitate juridică.

În continuare, vă prezentăm Regulamentul ediţiei din anul 2007, cu menţiunea că pot apărea unele modificări minore, varianta definitivă urmînd a fi înmînată participanţilor la şedinţa tehnică:

@ Au drept de joc numai cei născuţi pînă la data de 31 decembrie 1972 (inclusiv), indiferent dacă sînt sau nu legitimaţi; de asemenea, fiecare echipă poate avea în lot doi jucători cu vîrsta între 30 şi 35 de ani (1 ianuarie 1973 - 31 decembrie 1977), doar unul dintre ei putînd fi în teren, aceştia doi neavînd însă drept de joc dacă sînt jucători profesionişti sau dacă au viză pe anul 2006.

@ Echipa Telegraf & TV Neptun va fi exceptată de la aceste condiţii, avînd însă drept de joc numai angajaţii Centrului Informaţional Telegraf & TV Neptun.

@ Partidele se vor desfăşura conform Regulamentului FR Fotbal, cu următoarele excepţii: regula ofsaidului nu se aplică; autul se va executa cu piciorul, iar repunerea mingii de la poartă se va face de către portar, cu mîna. De asemenea, cînd Regulamentul FR Fotbal intră în contradicţie cu regulamentul competiţiei se acceptă prevederile din acest regulament.

@ Fiecare meci va avea două reprize a 20 de minute, cu pauză de 5 minute. În cazul meciurilor eliminatorii, dacă rezultatul se menţine egal după cele 40 de minute regulamentare, se joacă prelungiri - două reprize a cîte 5 minute fiecare; dacă egalitatea persistă, se apelează la lovituri de departajare.

@ Echipele vor fi alcătuite din 5 jucători şi 1 portar; lotul poate conţine 25 de jucători, cu condiţia să fie anunţat pînă la şedinţa tehnică pe o listă care să cuprindă: numele şi prenumele tuturor jucătorilor, data naşterii, seria şi numărul de pe buletinul sau cartea de identitate, iar această listă să fie semnată şi parafată de reprezentantul echipei, care va înmîna lista organizatorilor. Orice modificare ulterioară a listei nu va mai fi admisă, iar un jucător nu poate apărea decît în lotul unei singure formaţii. Jucătorii sînt obligaţi să deţină asupra lor un act de identitate oficial (B.I., C.I. sau paşaport), pentru a se putea rezolva imediat eventualele contestaţii. În caz de nerespectare a acestor condiţii, echipa care va încălca regulamentul va pierde automat meciul respectiv, iar la o a doua abatere va fi exclusă din competiţie.

@ Un jucător eliminat într-o partidă poate fi înlocuit de un coechipier în acea partidă, după ce echipa împotriva căreia s-a dictat sancţiunea a jucat cinci minute în inferioritate numerică. Jucătorul eliminat este suspendat automat pentru partida următoare, Comisia de organizare a competiţiei urmînd să decidă dacă suspendarea se măreşte la mai multe etape, în funcţie de gravitatea faptei care a dus la eliminare.

@ Contestaţiile se pot depune după partidă, în cel mult o oră, depăşirea acestui termen ducînd la anularea contestaţiei.

@ Un jucător de la o echipă eliminată din concurs nu se poate transfera la o altă echipă pe parcursul derulării competiţiei!

@ Orice altă problemă ivită în turneu, care nu poate fi rezolvată conform acestui regulament va fi tratată separat de Comisia de organizare a competiţiei.

@ Achitarea taxei de înscriere în competiţie înseamnă acordul necondiţionat cu regulamentul prezentat anterior.

Pentru că au apărut diverse variante în privinţa jucătorilor profesionişti, menţionăm că nu pot evolua fotbaliştii activi, care joacă în Diviziile A, B, C, D, campionatul judeţean şi campionatul naţional de fotbal în sală (Diviziile A, B şi C), avînd viză pe carnet pentru sezonul 2005-2006.



12