Profesor care a format olimpici - în luptă cu o cumplită boală!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Continuă să vină la catedră

Profesor care a format olimpici - în luptă cu o cumplită boală!

Social 08 Decembrie 2015 / 17:02 12781 accesări

Profesoara Claudia Dobrin: ”În familia de mirciști m-am încărcat cu energie, elevii mi-au dat puterea să merg mai departe”.

Profesoara Claudia Dobrin: ”În familia de mirciști m-am încărcat cu energie, elevii mi-au dat puterea să merg mai departe”.

A continuat să vină la catedră, în fața elevilor, chiar și când o boală nemiloasă a lovit-o în urmă cu șase ani, pregătind în continuare numeroase generații de elevi ai Colegiului Național ”Mircea cel Bătrân” din Constanța (CNMB). Profesoara Claudia Dobrin a obținut cu tinerii mirciști, de-a lungul anilor, rezultate excepționale la concursuri și olimpiade naționale și internaționale la una dintre cele mai grele discipline - fizica. ”Este una dintre cele mai performere profesoare din unitatea noastră școlară. Este absolventă a acestui liceu, este cadru didactic de mai bine de 12 ani în Colegiul ”Mircea” și are una dintre cele mai strălucite performanțe obținute cu elevii, atât la gimnaziu, cât și la liceu, la una dintre cele mai frumoase, dar și cele mai dificile materii”, a povestit directorul CNMB, prof. Vasile Nicoară. Directorul are doar cuvinte de laudă la adresa cadrului didactic, precizând că a fost un real sprijin pentru un număr impresionant de elevi, care au căutat suport atât profesional, dar și moral în anii de școală. Pentru a lupta cu boala care a lovit-o, profesoara are nevoie de solidaritate și sprijin din partea celor care i-au fost și îi sunt aproape. ”De șase ani mă confrunt cu probleme grave de sănătate, dar am luptat, am fost optimistă și, deși am avut complicații și o serie de intervenții chirurgicale, nu am renunțat la școală. În familia de mirciști m-am încărcat cu energie, elevii mi-au dat puterea să merg mai departe. Sprijinul moral pe care l-am avut în această perioadă din partea colegilor și a foștilor elevi a contat foarte mult pentru mine”, a afirmat profesoara Claudia Dobrin. În prezent, au apărut niște complicații în starea de sănătate a cadrului didactic, așa că are nevoie de sprijin în perioada ce urmează. ”Acum au intervenit complicații în evoluția sănătății mele, dar sunt hotărâtă să o iau de la capăt cu recuperarea, chiar dacă aceasta implică și costuri financiare”, a afirmat prof. Dobrin.

SPECTACOL CARITABIL Pentru acest lucru, colegii de catedră de la ”Mircea” se implică și vor face donații pentru a acoperi o parte din costurile tratamentului pe care colega lor trebuie să îl cumpere din import. Medicamentul care o ajută o costă 19.000 de lei pe lună, întrucât nu face parte din medicamentele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. ”Această solidaritate colegială trebuie manifestată atât moral, cât și financiar. Pe lângă donația colegilor noștri, vom organiza un spectacol de Crăciun, pe 18 decembrie, la care achiziția biletului va deveni contribuția benevolă a elevilor pentru a o ajuta pe profesoară”, a explicat prof. Nicoară.

CONT Foștii elevi s-au arătat interesați de modul în care pot să își manifeste solidaritatea, așa că familia a deschis un cont în care toți cei care vor să facă o donație pot să depună banii. Pentru cei care vor să ajute direct și nemijlocit, contul este pe numele Dobrin Claudia, CNP 2700502131238, cont IBAN: RO10BRDE140SV24414521400, deschis la BRD Constanța. ”Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și m-au susținut! Mă simt măgulită de dragostea celor din jurul meu, de cât de aproape îmi sunt foștii elevi, familiile lor, actualii elevi și colegi”, a transmis prof. Dobrin într-un mesaj.

Taguri articol


12
Pagina a fost generata in 0.1307 secunde