Program sportiv încărcat cu ocazia “Zilei Marinei Române 2007”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Program sportiv încărcat cu ocazia “Zilei Marinei Române 2007”

Sport 08 August 2007 / 00:00 735 accesări

Aşa cum ne-a obişnuit, Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa va finanţa şi organiza o serie însemnată de activităţi sportive cu ocazia “Zilei Marinei Române” din acest an. Pe 11 şi 12 august va avea loc, în parcarea din faţa Complexului Sportiv “IDU”, cea de-a 5-a etapă a turneului “McDonald’s Streetball Challenge 2007”. Această competiţie se desfăşoară pe parcursul acestui an în opt din marile oraşe ale ţării, ediţia de la Constanţa fiind trecută în egida “Zilei Marinei Române 2007”. Turneul de streetball este adresat tuturor categoriilor de vîrstă şi, pe lîngă competiţia în sine, vor avea loc numeroase momente de entertainment şi concursuri pentru public. Pe 13 şi 14 august se va desfăşura, pe Lacul Siutghiol, Cupa Liga Ofiţerilor de Marină la Yachting, în care se va concura la toate clasele cu vele. Pe 15 august este programată şi o demonstraţie de vele, existînd posibilitatea ca această să aibă loc în Portul “Tomis”, unde se vor mai desfăşura şi o serie de concursuri marinăreşti. Asociaţia Judeţeană de Tenis are şi ea parte de un program extrem de bogat în această perioadă. Între 3-12 august se desfăşoară un concurs de veterani, iar între 10-19 august va avea loc turneul “Distrigaz-Sud”, unde valoarea totală a premiilor va fi de 10.000 de dolari. Pe 11 august se va desfăşura, la Eforie, un concurs de lupte tradiţionale, iar pe 12 august vor avea loc două concursuri de skandenberg (în cursul dimineţii pe platoul Radio Vacanţa, iar după prînz la Aqua Magic). Pe Plaja Melody vor continua întrecerile Ligii I la fotbal pe plajă, iar în perioada 16-19 august, la Centrul Olimpic Năvodari, vor avea loc patru competiţii de canotaj: Campionatul Naţional Şcolar, Campionatul Naţional Şcolar, Cupa Federaţiei Române de Canotaj şi Cupa României - Memorialul “Ioan Grigoruţă”. De asemenea, pe 16 august, la ora 11.00, va avea loc o cursă ciclistă de promenadă pe străzile Constanţei, sosirea fiind programată în Portul “Tomis”.



12