Proteste la Moscova împotriva lui Putin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Liderul opoziţiei ruse, reţinut de poliţie

Proteste la Moscova împotriva lui Putin

Externe 28 Ianuarie 2018 / 17:17 749 accesări
Aleksei Navalnîi este cel mai cunoscut contestatar al actualului preşedinte rus, Vladimir Putin

Aleksei Navalnîi este cel mai cunoscut contestatar al actualului preşedinte rus, Vladimir Putin

Principalului oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost reţinut duminică de poliţie la Moscova, la câteva minute după ce s-a alăturat susţinătorilor săi reuniţi în capitala Rusiei pentru a protesta împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin. „Tocmai m-au arestat. Nu are nicio importanţă. Veniţi pe Tverskaia. Nu veniţi aici pentru mine, ci pentru voi şi viitorul vostru”, a scris el pe o reţea de socializare, în timp ce câteva mii de persoane manifestau pe teritoriul Rusiei împotriva preşedintelui Putin. După ce s-a jucat o bună parte din zi „de-a pisica şi şoarecele” cu poliţia, care s-a deplasat duminică dimineaţa în zadar la apartamentul său pentru a-l aresta, opozantul a ajuns pe bulevardul Tverskaia, principala arteră din centrul Moscovei, unde erau deja adunaţi mai multe sute de susţinători ai săi. „Hoţilor! Aveţi la dispoziţie cinci minute pentru a pleca!”, a scandat el, potrivit unor imagini retransmise în direct de echipa sa pe YouTube. „Gata, sosesc, sunt deja aici”, a spus apoi, arătând spre vreo 10 poliţişti ce se grăbeau spre el pentru a-l aresta. În pofida rezistenţei pe care o opuneau susţinătorii săi, Aleksei Navalnîi a fost urcat cu forţa într-o camionetă cu geamurile fumurii.

Opozantul i-a chemat pe ruşi să iasă în stradă duminică, pentru a denunţa înşelăciunea alegerilor prezidenţiale din 18 martie, în care Vladimir Putin este dat drept marele favorit. Sute de suporteri ai săi au ieşit în stradă la Moscova şi au făcut un apel către alegători să boicoteze alegerile prezidenţiale. Alte manifestaţii au avut loc în oraşele Novosibirsk, Kurgan, Omsk, Magadan, Kemerovo şi Yakuţk, însă poliţia a reţinut în jur de 100 de protestatari. Poliţa a închis un studio de televiziune al opoziţiei, însă un altul continuă să funcţioneze. Lui Navalnîi i s-a interzis dreptul de a se înscrie în cursa electorală. În luna octombrie, liderul opoziţiei din Rusia, a fost eliberat din închisoare, după ce şi-a ispăşit pedeapsa de 20 de zile pentru organizarea unui protest neautorizat. El a mai fost încarcerat de două ori în 2017, câte 15 şi 25 de zile, după ce a organizat mitinguri împotriva corupţiei de la nivel guvernamental.

Taguri articol


12