Raed Arafat: Procentele rămân stabile, 92-93% dintre decese sunt la persoane nevaccinate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Raed Arafat: Procentele rămân stabile, 92-93% dintre decese sunt la persoane nevaccinate

Sănătate 09 Octombrie 2021 / 10:18 1837 accesări
Foto: gov.ro

Foto: gov.ro

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, vineri, că 92-93% dintre persoanele decedate în urma infectării cu SARS-COV2 erau nevaccinate, procentele rămânând stabile, aşa cum au fost şi săptămânile trecute.

"Din păcate, astăzi am avut un record al numărului decedaţilor. Cifra de astăzi reprezintă ce a fost în ultimele 24 de ore, la care se adaugă cele raportate din luna septembrie. Din raportul INSP din 27 septembrie - 3 octombrie, 92,6 % din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.

În săptămâna 27 septembrie - 3 octombrie 73,7% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate. Deci, procentele rămân stabile, aşa cum au fost şi săptămânile trecute, aceste procente nu s-au schimbat, tot suntem în jur la 92-93% din decese sunt persoane nevaccinate şi persoanele care sunt confirmate în jur la 73-75%", a declarat Raed Arafat la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani.

El a adăugat că, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 85,8% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 de ani, iar 94,4% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.



Ştiri recomandate

12