Reclamele la pensii, supravegheate de arbitrul pensiilor private

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reclamele la pensii, supravegheate de arbitrul pensiilor private

Economie 21 Iunie 2007 / 00:00 719 accesări

Consiliul Comisei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a atenţionat, ieri, că va supraveghea modul de promovare a fondurilor de pensii facultative (pilonul III) şi demararea pensiilor administrate privat obligatorii (pilonul II) şi va interveni împotriva publicităţii înşelătoare. Anunţul făcut de CSSPP vine ca urmare a activităţilor intense de marketing şi publicitate desfăşurate de administratorii fondurilor de pensii facultative (pilonul III) pentru promovarea acestora şi pentru demararea acestor activităţi pentru pensiile administrate privat (pilonul II). Consiliul a atras atenţia că va acţiona, ori de cîte ori, va constata situaţii de publicitate înşelătoare sau activităţi de marketing practicate de entităţi neautorizate sau neavizate de către CSSPP pe piaţa pensiilor private.

"Încălcarea legislaţiei din domeniile pensiilor private, protecţiei consumatorilor şi publicităţii, prin transmiterea de informaţii a căror exactitate nu poate fi probată sau prin omiterea unor informaţii esenţiale cu privire la identificarea şi caracterizarea serviciilor oferite, va fi aspru sancţionată de către CSSPP, care va lua măsurile ce se impun şi va informa organele abilitate de lege să soluţioneze aceste practici ilegale", se arată în comunicatul instituţiei. CSSPP atenţionează societăţile care se află în curs de autorizare sau avizare în domeniul pensiilor administrate privat (pilonul II) că activităţile de marketing şi publicitate în acest domeniu vor fi permise numai după ce instituţia va elibera deciziile de autorizare sau avizare respective, potrivit legii, şi normelor emise şi după ce consiliul va anunţa oficial data de începere a perioadei legale de aderare la fondurile de pensii administrate privat, se mai arată în comunicat.

Taguri articol


12