Registru matricol unic pentru toţi studenţii din România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Registru matricol unic pentru toţi studenţii din România

Eveniment 25 Aprilie 2009 / 00:00 2747 accesări

Studenţii vor fi înscrişi, din octombrie, într-un registru matricol unic, respectiv o bază de date cu toate informaţiile legate de activitatea universitară a acestora şi de diplomele obţinute, ceea ce va împiedica falsurile, a declarat consilierul ministrului Educaţiei, Remus Pricopie. „Lucrăm la un registru matricol unic, în care să cuprindem toate datele legate de cursul vieţii academice a studenţilor, fie că au fost înscrişi la facultăţile de stat sau particulare, iar unul dintre beneficiile acestei baze de date este împiedicarea falsificării diplomelor. De altfel, o parte dintre informaţiile din această bază de date, respectiv cele legate de diploma de absolvire, vor putea fi accesate de publicul larg şi, implicit, de angajatori”, a explicat Pricopie. Potrivit consilierului ministrului, Ministerul Educaţiei va avea, în acest fel, evidenţa tuturor studenţilor din România, de la înscrierea la facultate şi pînă la absolvire. Registrul este, momentan, în stadiul de proiect, iar primele date, respectiv studenţii care vor fi admişi în universităţi din anul şcolar 2009-2010, vor fi încărcate în octombrie, urmînd ca, în doi ani, să fie completat cu datele studenţilor activi, mai exact cei care sînt în prezent înscrişi în facultăţile de stat, dar şi private. Astfel, baza de date va fi de folos şi pentru evidenţa studenţilor din universităţilor particulare, care vor fi obligate, şi ele, să facă înscrieri numai prin intermediul acestei aplicaţii. Autorităţile nu au stabilit deocamdată dacă vor putea introduce în registru, retroactiv, şi absolvenţii din anii anteriori. “Rămîne, în continuare, să vedem dacă putem introduce în registru toţi absolvenţii, să zicem din 1990 încoace”, a adăugat Pricopie. Proiectul este cofinanţat din fonduri structurale, iar obligativitatea ca universităţile să facă înscrieri numai prin acest registru, precum şi alte date tehnice, vor fi reglementate fie prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, fie prin introducerea unor articole în Legea învăţămîntului.



12