Restanţele de peste zece lei, raportate de bănci la Biroul de Credit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din februarie 2007

Restanţele de peste zece lei, raportate de bănci la Biroul de Credit

Economie 27 Decembrie 2006 / 00:00 690 accesări

Băncile şi alte instituţii care acordă finanţări vor raporta la Biroul de Credit, din luna februarie a anului viitor, doar restanţele de plată mai mari de zece lei, a declarat, ieri, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea. "Nu se vor mai face raportări la Biroul de Credit pentru sume restante mai mici de 10 lei începînd, probabil, cu luna februarie a anului viitor", a spus Gheţea într-o conferinţă de presă. În prezent, băncile raportează la biroul de credit toate restanţele de plată la credite, indiferent de mărime.

Consiliul de Administraţie al Biroului de Credit a stabilit recent majorarea plafonului, normele metodologice urmînd să fie adoptate în perioada următoare. În viitor vor fi adoptate şi alte măsuri privind relaxarea condiţiilor de raportare la Biroul de Credit, a afirmat preşedintele ARB. "Putem să relaxăm unele condiţii, astfel încît oamenii să poată beneficia de excluderea din bazele de date ale Biroului de Credit cît mai repede", a adăugat Gheţea. Reprezentanţii Biroului sînt în discuţii pentru reducerea perioadei în care clienţii rău-platnici sînt înregistraţi în baza de date. Sistemul Biroului de Credit a împlinit doi ani de funcţionare în luna august, printre participanţi fiind atît o serie de bănci comerciale, cît şi societăţi de credit de consum, de asigurări şi de leasing. Scopul său este prevenirea fraudelor bancare prin diseminarea informaţiilor despre rău-platnici.



Ştiri recomandate

12