Românul s-a mutat în supermarket

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românul s-a mutat în supermarket

Economie 13 Octombrie 2015 / 15:06 975 accesări

Programul marilor magazine trebuie hotărât de consumatorul român, nu prin emiterea unor legi, a declarat marți președintele Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), Dan Șucu. „În prezent, clienții vor să interacționeze cu noi șapte zile din șapte. Și nouă ne-ar plăcea să lucrăm opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, dar e bine să ne lăsăm clienții să hotărască programul. Nu putem da legi în acest sens! Diferența e că noi îi numim pe cetățeni clienți, iar autoritățile le spun fie contribuabili, fie votanți“, a spus Șucu. El a mai precizat că, la ora actuală, produsele românești sunt tot mai cerute de consumatori, în marile lanțuri de magazine - „Eticheta „Produs în România“ este acum un atu, comparativ cu 2000, când era mai degrabă un dezavantaj“. Pe de altă parte, directorul executiv al AMRCR, Delia Nica, consideră că, pentru consumatorul român, primul criteriu în alegerea unui produs rămâne în continuare prețul. Reamintim că, în mai, deputaților liberali le-a spart capul o idee și au inițiat o propunere legislativă prin care hipermarketurile să fie închise duminica și de sărbătorile legale, întru revitalizarea comerțului tradițional. Totodată, la începutul lui octombrie, Senatul a adoptat o propunere legislativă prin care marii comercianți sunt obligați să vândă carne, fructe și legume de minimum 51% din producție românească; actul normativ trebuie să intre în dezbaterea Camerei Deputaților.

Citește și:

Supermarket + român = LOVE (până la preț!)

Taguri articol


12