S-au stabilit semifinalele la simplu de la Australian Open

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Turneul de la Melbourne

S-au stabilit semifinalele la simplu de la Australian Open

Sport 25 Ianuarie 2017 / 15:30 436 accesări
Croata Mirjana Lucic-Baroni a mai produs o surpriză la Melbourne (sursa foto: www.zimbio.com)

Croata Mirjana Lucic-Baroni a mai produs o surpriză la Melbourne (sursa foto: www.zimbio.com)

Serena Williams (SUA, locul 2 WTA) o va înfrunta joi, 26 ianuarie, de la ora 6.30, pe Mirjana Lucic-Baroni (Croația, locul 79 WTA) în a doua semifinală de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, dotat cu premii în valoare totală de 50 de milioane de dolari. Miercuri, Lucic-Baroni a produs o mare surpriză în sferturile de finală, trecând de Karolina Pliskova (Cehia, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5), cu scorul de 6-4, 3-6, 6-4, urmând să dispute a doua semifinală de Grand Slam a carierei la vârsta de 34 de ani. „Sunt şocată! Nu mă aşteptam!”, a declarat Lucic-Baroni, sportiva din Croaţia dispărând din prim-planul tenisului mondial după ce a acces între ultimele patru jucătoare de la Wimbledon 1999, pentru ca acum, la aproape 18 ani distanţă, să obţină o calificare fabuloasă în penultimul act de la Australian Open. Serena Williams (SUA, locul 2 WTA și favorită numărul 2), deţinătoare a 22 de titluri de Grand Slam, a trecut în sferturi de Johanna Konta (Marea Britanie, locul 9 WTA), scor 6-2, 6-3.

În prima semifinală la feminin, programată tot joi, dar de la ora 5.00, Coco Vandeweghe (SUA, locul 35 WTA) o va întâlni pe Venus Williams (SUA, locul 17 WTA).

La masculin, în cele două dueluri din sferturi care au avut loc miercuri, Grigor Dimitrov (Bulgaria, locul 15 ATP) l-a eliminat pe David Goffin (Belgia, locul 11 ATP), scor 6-3, 6-2, 6-4, iar tenismanul bulgar va juca a doua semifinală din carieră la un turneu de Grand Slam. Precedenta a pierdut-o în fața sârbului Novak Djokovic, la Wimbledon, în 2014. Tot miercuri, Rafael Nadal (Spania, locul 9 ATP şi cap de serie numărul 9) l-a învins pe Milos Raonic (Canada, locul 3 ATP), cu scorul de 6-4, 7-6 (9/7), 6-4, urmând să-l înfrunte vineri, 27 ianuarie, de la ora 10.30, în a doua semifinală, pe Dimitrov.

În prima semifinală la masculin, programată joi, 26 ianuarie, de la ora 10.30, se vor întâlni elvețienii Stanislas Wawrinka (locul 4 WTA) și Roger Federer (locul 17 ATP).

Citește și:

Venus Williams, în semifinale la Australian Open după 14 ani

S-au stabilit sferturile de finală în întrecerea feminină la Australian Open

Rafael Nadal, în sferturile de finală de la Australian Open

Federer, pentru a 15-a oară consecutiv în optimi la Melbourne



12