Scandal sexual la vârful politicii australiene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scandal sexual la vârful politicii australiene

Externe 22 Februarie 2018 / 17:22 559 accesări
Vicepremierul australian Barnaby Joyce

Vicepremierul australian Barnaby Joyce

Vicepremierul australian Barnaby Joyce, implicat într-un scandal public din cauza unei relaţii extraconjugale cu o consilieră a sa, este acum vizat de o plângere oficială pentru hărţuire sexuală, relatează dpa. Propriul său partid, The Nationals (Naţionalii), care face parte din coaliţia de guvernare, a confirmat joi primirea plângerii. „Toate plângerile sunt luate în serios şi tratate cu maximă confidenţialitate şi în termen legal”, a precizat într-un comunicat preşedintele The Nationals, Ben Hindmarsh.

Un purtător de cuvânt al lui Joyce a declarat pentru News Corp că a aflat „indirect” de această plângere, despre care a spus că este „falsă şi defăimătoare”. „El a spus că acuzaţiile de nereguli ar trebui imediat transmise poliţiei, pentru ca veridicitatea fiecărei acuzaţii să poată fi verificată corespunzător”, a spus purtătorul de cuvânt. Joi dimineaţă, Andrew Broad, membru al partidului lui Joyce, a devenit primul oficial federal care cere demisia vicepremierului. Broad a declarat că Joyce ar trebuie să renunţe la funcţia de preşedinte şi să devină parlamentar. El a spus că va înainta o moţiune la o reuniune a partidului care va avea loc luni.

Un tabloid australian a dezvăluit la începutul acestei luni că Joyce a avut o relaţie extraconjugală cu o fostă asistentă, cu 17 ani mai tânără, şi că aceasta este însărcinată. A urmat o dispută publică între Joyce şi premierul Malcolm Turnbull, care l-a criticat pe adjunctul său din guvern pentru această relaţie, spunând că este „o eroare şocantă de judecată” şi forţându-l să-şi ia o săptămână de concediu. Turnbull a introdus de asemenea interdicţia ca oficialii guvernamentali să aibă relaţii sexuale cu angajaţii. Premierul nu-l poate demite pe adjunctul său. Numai partidul lui Joyce îl poate forţa să plece.



12