Schimbări în Portul Constanța! Ce planuri are noul director!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiecte

Schimbări în Portul Constanța! Ce planuri are noul director!

Social 07 Septembrie 2016 / 17:38 1931 accesări

Noul director general interimar, Nicolae Dan Tivilichi

Noul director general interimar, Nicolae Dan Tivilichi

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (CN APMC) are un nou director, care a preluat postul lui Valeriu Ionescu începând din 1 septembrie. Astfel, Nicolae Dan Tivilichi va ocupa funcția de director general interimar al portului, până se va organiza selecția conducerii APM, în baza legii. Noul director a declarat într-o conferință de presă că a lucrat mai mulți ani în port, fiind în ultimii ani președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Maritime SA Galați. Acesta a precizat că are o mare experiență și că înțelege foarte bine ce înseamnă Portul Constanța atât pentru operatori, cât și pentru comunitatea locală. Pentru că una dintre cele mai arzătoare probleme o reprezintă conflictele existente între APM și Operatorul Portuar (OP), noul director a anunțat că în ultima săptămână a discutat de mai multe ori cu reprezentanții OP și că starea conflictuală a fost detensionată. Tivilichi a spus că și-a propus să organizeze întâlniri lunare cu reprezentanții OP, care se vor face cu ordine de zi, pe teme propuse atât de operatori, cât și de APM și care vor fi comunicate în mod transparent. De altfel, noul director a spus că își propune să fie transparent în tot ceea ce privește Portul Constanța și că va publica pe site toate informațiile de interes public. ”Vom continua să facem ceea ce este mai bine pentru comunitatea locală și pentru operatorii portuari, ne vom îndrepta atenția pentru a rezolva problemele urgente ale companiei, sper ca relația pe care o avem cu toți cei implicați să devină mult mai bună”, a declarat Tivilichi. Pe perioada interimatului său, noul director și-a propus rezolvarea mai multor probleme care trenează de ani buni, una dintre ele fiind finalizarea contractelor de închiriere cu operatorii portuari. ”Sunt programe de investiții care urmează a fi demarate, unul dintre principalele lucruri aflate printre obiective este dragajul de întreținere în porturile Constanța, Agigea, Midia și Mangalia. Intenționăm să facem o hartă cadastrală ca toată lumea să aibă acces la tot ce există în port. Nu în ultimul rând, intenționăm să modernizăm intrarea la Poarta I a portului. Vom demola și vom construi ceva nou: o altă clădire, cu o altă arhitectură, altă intrare”, a precizat Tivilichi. Proiectul de reabilitare a intrării de la Poarta I urmează să fie realizat în parteneriat cu Primăria Constanța, a precizat directorul. Referitor la amenda impusă de Consiliul Concurenței, de 2.700.000 de euro, directorul a spus că până acum nu a primit actele oficiale de la instituția care i-a amendat, așa că nu cunoaște foarte multe detalii, însă va încerca să conteste sancțiunea.



12