Schimbări la Bacalaureat? Ce spune ministrul Educației

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cum ar trebui să arate ora de curs ideală

Schimbări la Bacalaureat? Ce spune ministrul Educației

Educație 31 Ianuarie 2016 / 16:48 811 accesări
Ministrul Educației, Adrian Curaj: ”Am anunțat când mi-am început mandatul: îmi doresc continuitate. Cu siguranță că vom încerca să facem adaptări, astfel încât lucrurile să meargă bine”.

Ministrul Educației, Adrian Curaj: ”Am anunțat când mi-am început mandatul: îmi doresc continuitate. Cu siguranță că vom încerca să facem adaptări, astfel încât lucrurile să meargă bine”.

Dacă fiecare ministru al Educației care a ajuns la conducerea acestui domeniu important și-a propus să vină cu modificări în ceea ce privește examenele naționale, actualul ministru, Adrian Curaj, a transmis un mesaj de continuitate. Ministrul a vorbit, într-un interviu acordat Agerpres, despre cum și-a propus să se desfășoare în acest an examenele naționale de Bacalaureat și de admitere la liceu, dar și despre cum ar trebui să se desfășoare ora de curs ideală. ”Am anunțat când mi-am început mandatul: îmi doresc continuitate. Cu siguranță că vom încerca să facem adaptări dacă se va întâmpla ceva, astfel încât lucrurile să meargă bine. Suntem atenți să se organizeze bine examenele, într-un cadru intransigent și echilibrat totodată, care să nu bulverseze”, a afirmat Curaj. Ministrul a vorbit și despre cum privește o oră de curs inovativă. ”O oră de curs în care, după mine, ar trebui să fie un continuum între profesor și elev. Manualele, ne plac sau nu ne plac, sunt prea rigide, sunt mai puțin inspirate. Rolul nostru ar fi acela de a-i ghida spre informație, spre cunoaștere. Aș vrea ca școala să fie spațiul în care copiii noștri, elevii noștri să fie stimulați pentru a se apropia de cunoaștere. Aici ar trebui să ajungem: un mediu în care elevului să nu-i fie frică de profesor, iar profesorul stimulează elevul să caute, să întrebe, să fie curios”, a explicat ministrul Curaj. Acesta a precizat că profesorii și elevii pot contribui la dezvoltarea de conținuturi de învățare online, subliniind că și-ar dori să vadă folosite la clasă materiale noi, iar profesorii să nu mai predea doar după manual, să fie creativi în relația cu elevii.

CUM PUTEM REDUCE PIERDERILE DE COPII TALENTAȚI DIN SISTEM Ministrul a vorbit și despre pierderile de talente din sistem, referindu-se la copiii care părăsesc școala de-a lungul timpului. ”Pierderea aceasta se întâmplă inițial atunci când înscriem târziu copiii la învățământul preșcolar. Apoi, am fost foarte ferm când am spus: vor merge în clasa întâi copiii care au clasa pregătitoare. (...) Apoi, o altă pierdere majoră o avem la finalul clasei a VIII-a. Aici aproape că simt o durere fizică. De ce? Copilul termină clasa a VIII-a în zona rurală, lângă părinți, dar trebuie să meargă la liceu și familia nu are resurse. Aproape 25% din acești copii renunță și îi pierzi aproape definitiv”, a explicat ministrul. Acesta a vorbit despre necesitatea existenței unui învățământ profesional serios, care să devină o alternativă reală a liceului teoretic. ”Până la urmă, trebuie văzut ce oferi celui pe care îl educi, ce alternative îi dai. Poate, pentru el, o zonă practică, profesională, tehnică este mult mai importantă decât una pur teoretică, ce îl conduce spre un tip anume de Bacalaureat care nu îl duce nicăieri. Nu promovează Bac-ul, rămâne agățat, iar aici pierderea este mare. Tehnicul post-liceal non-universitar este foarte prost, l-am tot schimbat și, de fapt, nu le mai dăm nicio șansă. Unde se duc copiii aceștia? Nu se regăsesc nicăieri. Este o abordare de sistem, avem nevoie de decizii”, a afirmat ministrul.



12