Şi deponenţii BRD care adunaseră bani de Dacii vor fi despăgubiţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şi deponenţii BRD care adunaseră bani de Dacii vor fi despăgubiţi

Economie 15 Octombrie 2008 / 00:00 7931 accesări

Toate persoanele fizice care au depus sume la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme, precum şi cele care au transferat aceste sume, după 22 decembrie 1989, în conturile BRD, au dreptul să obţină despăgubiri băneşti dacă depozitele astfel constituite îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial, a anunţat, ieri, deputatul PC Lia Ardelean. Potrivit acesteia, amendamentul la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme a fost aprobat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, deşi fusese respins de Comisia juridică. \'\'Motivaţia venită din partea Ministerului Finanţelor o consider neîntemeiată, pentru că BRD nu a transmis, pînă în prezent, situaţia exactă a deponenţilor de la această bancă. Faptul că o instituţie nu şi-a făcut treaba este vina sa şi nu a oamenilor care aşteaptă, în mod firesc, să fie despăgubiţi. Dacă am decis ca oamenii să-şi primească banii, nu putem să facem discriminare între cei care au avut sumele depuse la CEC şi cei care le-au transferat între timp la BRD. Sînt mulţumită pentru trecerea acestui amendament, deoarece, astfel, toţi păgubiţii Dacia îşi vor primi banii după aproape 20 de ani de aşteptare\'\', a afirmat Ardelean.



12