Și judecătorii îl lasă pe Laszlo Tokes fără Ordinul „Steaua României”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Și judecătorii îl lasă pe Laszlo Tokes fără Ordinul „Steaua României”

Politică 16 Noiembrie 2016 / 11:50 1283 accesări

Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată cererea prin care Laszlo Tokes l-a chemat în judecată pe președintele Klaus Iohannis pentru retragerea Ordinului 'Steaua României', însă decizia nu este definitivă.

Laszlo Tokes a deschis un proces la Curtea de Apel București, în care a solicitat judecătorilor anularea decretului semnat pe 4 martie 2016 de președintele Klaus Iohannis, prin care șeful statului i-a retras Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat atunci retragerea decorației acordate lui Tokes, având în vedere hotărârea Consiliului de Onoare pentru Ordinul Național "Steaua României" din 20 septembrie 2013.

"Cel care acordă o distincție vrea să răsplătească pe cel distins, să răsplătească un merit, cel care primește și acceptă această distincție trebuie să recunoască România și Constituția României, să aprecieze valorile care stau la baza Constituției României. Având în vedere toate acestea, am decis să retrag Ordinul 'Steaua României' dlui Laszlo Tokes", declara la acea vreme Klaus Iohannis.

Pe 20 noiembrie 2013, Consiliul de Onoare al Ordinului Național "Steaua României" a decis retragerea distincției acordate lui Laszlo Tokes.

Principalul motiv a fost că, în data de 27 iulie 2013, Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universității de Vară Balvanyos, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare națională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "așa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".

Laszlo Tokes a atacat decizia în instanță, dar a pierdut atât la Curtea de Apel București, cât și la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ulterior, pe 4 martie 2016, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind retragerea decorației Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler în cazul lui Laszlo Tokes.

Acesta din urmă a atacat decizia în instanță, însă cererea sa a fost respinsă ca neîntemeiată de Curtea de Apel București.



12