Şi totuşi... exclus

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şi totuşi... exclus

Eveniment 29 Iulie 2013 / 00:00 494 accesări

UN NOU PREŞEDINTE Peremiştii spun acum că era Corneliu Vadim Tudor s-a terminat, după ce, sâmbătă, la Alba Iulia, la Congresul unde au participat aproximativ 700 de membri, Gheorghe Funar a fost ales în funcţia de preşedinte, în timp ce Vadim a fost exclus din partid în urma votului deschis, unde doar trei peremişti au votat „împotrivă“. Pentru funcţia de preşedinte al PRM s-au luptat Gheorghe Funar, Corneliu Ciontu şi Ştefan Valentin Varga, ultimul autopropunându-se în timpul lucrărilor. Câştigător din această bătălie a ieşit Gheorghe Funar, cu 530 de voturi, care a declarat că lucrările congresului s-au desfăşurat într-un spirit de unitate şi bună-credinţă, exprimându-şi totodată convingerea că PRM are puterea de a renaşte. „Părerea unanimă a delegaţilor prezenţi la congres a fost că partidul are nevoie de unitate şi că trebuie înlocuită dictatura unei singure persoane, a fostului preşedinte Corneliu Vadim Tudor, cu o conducere democratică şi care să respecte statutul. Corneliu Vadim Tudor, la fel ca oricare dintre noi, este trecător prin lumea asta şi un preşedinte de partid nu poate să rămână în această funcţie 100 de ani”, a declarat Funar. El a adăugat că a propus Biroului Permanent al partidului, şi iniţiativa sa a fost aprobată, limitarea la cel mult două mandate consecutive pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte şi secretar general, astfel încât să nu se mai ajungă la dictatura unei singure persoane.

CONGRES ILEGAL? De cealaltă parte, Corneliu Vadim Tudor consideră că, la Alba Iulia, contestatarii săi au organizat un congres ilegal, bazat pe acte false. „Au venit cu acte false şi au anulat Congresul PRM din urmă cu o săptămână, care era de trei ori mai numeros. Ei n-au cum să mă dea afară pentru că PRM e brand înscris la OSIM pe numele meu. E un congres total ilegal. Ei sunt câteva sute de persoane. PRM are 300.000 de membri. E o încercare disperată a lor pentru a se mai băga în seamă. Cei mai mulţi de acolo au fost daţi afară din PRM. Erau foşti senatori, deputaţi, preşedinţi de consilii judeţene şi eu nu am mai avut ce să le ofer. Acum îşi caută un stăpân”, a declarat Corneliu Vadim Tudor. El a precizat că, până la Anul Nou, situaţia din partid se va clarifica, contestatarii săi fiind acţionaţi în instanţă.

Taguri articol


12