Simpozion dedicat Zilei Dobrogei la Facultatea de Istorie și Științe Politice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Universitatea ”Ovidius” din Constanța

Simpozion dedicat Zilei Dobrogei la Facultatea de Istorie și Științe Politice

Educație 12 Noiembrie 2015 / 16:34 714 accesări

Pe 14 noiembrie 1878, autoritățile civile și militare românești au intrat în Dobrogea, ca urmare a participării României la Războiul de Independență și a hotărârilor Congresului de Pace de la Berlin. Era a doua etapă - revenirea Dobrogei la statul român - din drumul către reconstrucţie naţională, început la 24 ianuarie 1859 şi încheiat în anul 1918. De aceea, data de 14 noiembrie se înscrie în patrimoniul momentelor fundamentale din existenţa României moderne. În seria manifestărilor dedicate Zilei Dobrogei se înscrie şi simpozionul ştiinţific organizat de Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, vineri, 13 noiembrie, începând cu ora 11.00, în Sala Senatului, Campus Corp A. Vor fi abordate probleme legate de geopolitica zonei, implicaţiile revenirii Dobrogei la statul român, personalităţile care au contribuit la dezvoltarea provinciei. De asemenea, va avea loc vernisajul unei expoziţii foto-documentare, pregătită de Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, cuprinzând atât imagini de epocă, dar şi documente fundamentale în procesul de organizare a noii provincii româneşti. Și școlile constănțene organizează diverse activități educativ-artistice, precum expoziții de fotografie, spectacole, sesiuni de referate, concursuri tematice. Cu același prilej, Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează vineri, 13 noiembrie, de la ora 10.00, la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, prima ediție a Simpozionului Județean pentru profesorii de istorie, „Unitate în diversitate pe pământ dobrogean”. La acest eveniment de anvergură vor participa reprezentanți ai instituțiilor publice, de educație și cultură din Constanța.



12