Sindicaliştii BNS, solidari cu salariaţii terminalului de containere Agigea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sindicaliştii BNS, solidari cu salariaţii terminalului de containere Agigea

Social 18 Aprilie 2008 / 00:00 924 accesări

Peste 100 de membri din cadrul filialei judeţene a Blocului Naţional Sindical (BNS) vor participa, pe 22 aprilie, la Clubul SNC din Constanţa, la consiliul anual al structurii sindicale. Preşedintele BNS Constanţa, Vasile Oţelea, a declarat că sindicaliştii vor analiza situaţia organizaţiei pe anul 2007, dar şi proiectele propuse pe ordinea de zi de Biroul Executiv. Unul dintre cele mai importante subiecte dezbătute în cadrul lucrărilor vizează situaţia conflictuală de la terminalul de containere Agigea. „Salariaţii de la Constanţa South Container Terminal (CSCT) Agigea trec prin momente destul de grele după ce le-a fost refuzată înregistrarea conflictului de muncă. Nu înţelegem atitudinea Direcţiei de Muncă, această instituţie trebuie doar să ia act de starea conflictuală, nu să dea un verdict. Avem deja precedentul cu salariaţii Oil Terminal, dar vrem să credem că este vorba de o simplă neînţelegere, şi nu alte interese la mijloc”, a declarat Vasile Oţelea. Liderul sindical a precizat că la întîlnirea consiliului cu secretarul general al BNS, Matei Brătianu, va fi analizată şi evoluţia organizaţiei constănţene pe parcursul ultimului an, mai ales că BNS Constanţa a devenit cel mai puternic sindicat din Dobrogea. ”Am pornit de la o organizaţie care avea în jur de 15.000 de membri şi simpatizanţi, însă am ajuns să depăşim 18.000 de sindicalişti. Cei mai mulţi dintre membrii noştri provin din structurile afiliate Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare - 5.550, Daewoo Mangalia Heavy Industries - 2.800, SNC - 2.500 de sindicalişti, Poşta Română - 1.000 şi RATC Constanţa - 1.000 de sindicalişti. Pe lîngă atragerea Sindicatului Energeticienilor Dobrogea şi a Sindicatului Nuclearenergetica de la Cernavodă, am reuşit să punem bazele altor organizaţii şi în industria textilă”, a concluzionat Oţelea.

Taguri articol


12