Steaua, salvată de Nicolae Dică!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Cupa României, semifinale, manşa retur: FC BRAŞOV - STEAUA BUCUREŞTI 1-1

Steaua, salvată de Nicolae Dică!

Sport 12 Mai 2011 / 00:00 543 accesări

După 0-0 în tur, Steaua a tremurat serios aseară, la Braşov, în manşa retur a semifinalei Cupei României. Braşovenii au deschis scorul în min. 41, atunci când Ilyeş a fructificat lovitura de la 11 m acordată pentru un henţ în careu comis de Brandan. În repriza a doua, FC Braşov s-a retras în apărare, sperând să nu primeasă gol, iar Steaua a atacat mai mult. Nicolae Dică a fost la un pas de egalare în min. 58, dar balonul trimis din lovitură liberă a lovit bara laterală. Visul Braşovului de a juca pe teren propriu în marea finală a fost spulberat de acelaşi Nicolae Dică, mijlocaşul stelist învingându-l, în min. 86, pe Marc, cu un şut plasat de la marginea careului de 16 m. Scor final: FC Braşov - Steaua Bucureşti 1-1 (Ilyeş 41-pen. / N. Dică 86). Au evoluat - FC Braşov: Marc - Rusu, Majernik, Oros, Cr. Ionescu - Toloza - Viveiros (62 Cardoso), Ilyeş, M. Cristescu (83 I. Voicu), Chipciu (71 Distefano) - Teixeira; Steaua: Tătăruşanu - Emeghara (76 Maicon), Gardoş, Geraldo, Latovlevici - Marinescu (53 Răduţ), Brandan - Nicoliţă, N. Dică, Cr. Tănase (70 Szekely) - Bilaşco. Cartonaşe galbene: Teixeira (2), I. Voicu / N. Dică, Cr. Tănase. Eliminat: Teixeira (min. 88). Au arbitrat: Cristian Balaj - Zoltan Szekely şi Aurel Oniţă.

DINAMO, CU UN PAS ÎN FINALĂ. În această seară, de la ora 20.45 (în direct la PRO TV), în cealaltă semifinală, Dinamo Bucureşti porneşte cu prima şansă în confruntarea cu Gloria Bistriţa, după ce, în tur, la Bistriţa, Dinamo s-a impus cu 2-0. În plus, bistriţenii au anunţat că vor menaja mai mulţi titulari în vederea partidei din campionat cu U. Craiova, din etapa a 33-a a Ligii 1, programată luni.

Astfel, iubitorii fotbalului vor vedea, pe 25 mai, la Braşov, fiind greu de crezut că Gloria poate da lovitura în Ştefan cel Mare, reeditarea finalei din 1989 dintre Steaua şi Dinamo, disputată tot la Braşov şi încheiată cu victorie Stelei, graţie golului marcat de Gică Hagi.



12