Structura anului școlar 2014 - 2015

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Structura anului școlar 2014 - 2015

Social 31 Iulie 2014 / 00:00 1076 accesări

Ministerul Educaței a publicat structura finală a anului școlar 2014 - 2015, după ce la începutul verii a pus documentul în dezbatere publică, structura acestuia fiind similară celei din anul școlar încheiat. Astfel, potrivit Ordinului privind structura anului școlar viitor, pentru elevi, anul școlar 2014 - 2015 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare. Pentru profesori, anul școlar începe pe 1 septembrie 2014, se încheie pe 31 august 2015 și se structurează pe două semestre. Noul an şcolar este structurat, ca şi cel în curs, pe două semestre. Semestrul I va avea cursuri în perioadele: luni, 15 septembrie - vineri, 19 decembrie şi luni, 5 ianuarie - vineri, 30 ianuarie. În perioada 1 - 9 noiembrie, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă. Vacanţa de iarnă va începe sâmbătă, 20 decembrie şi se va încheia duminică, 4 ianuarie, iar cea intersemestrială va fi între 31 ianuarie şi 8 februarie. Semestrul al II-lea va începe luni - 9 februarie şi va fi întrerupt de vacanţa de primăvară, programată între 11 aprilie şi 19 aprilie. Cursurile se vor relua în 20 aprilie, anul şcolar urmând să se încheie la 19 iunie. Vacanţa de vară de dinaintea anului şcolar va fi între 20 iunie şi 13 septembrie. Excepție fac clasele terminale de liceu și clasele a VIII-a, care au o altă structură. Astfel, pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, patru săptămâni fiind dedicate desfășurării examenului național de Bacalaureat. Cursurile claselor terminale se încheie pe 29 mai 2015 pentru clasa a VIII-a, iar anul școlar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfășurării Evaluării Naționale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie pe 12 iunie 2015.



12