SUA avertizează Siria să respecte acordurile împotriva armelor chimice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SUA avertizează Siria să respecte acordurile împotriva armelor chimice

Externe 08 Aprilie 2017 / 08:19 593 accesări

Casa Albă a afirmat vineri că loviturile aeriene ale SUA împotriva bazei militare Shayrat din Siria, autorizate de președintele Donald Trump, au trimis un semnal puternic întregii lumi, transmite Reuters. Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale americane, nu a răspuns însă la întrebarea dacă Trump va ordona și alte atacuri militare împotriva regimului de la Damasc, acuzat de un atac cu arme chimice la Khan Shaykhun, soldat marți cu zeci de victime civile. "În primul rând, președintele crede că guvernul sirian, regimul Assad trebuie cel puțin să accepte respectarea acordurilor pe care le-a încheiat de a nu folosi arme chimice. Cred că acesta ar trebui să fie un standard minim stabilit în întreaga lume", a declarat Spicer presei. O sursă militară confidențială a indicat vineri unor ziariști că există suspiciuni privind un "ajutor" de care ar fi beneficiat forțele președintelui sirian Bashar al-Assad pentru atacul chimic. Militarul de rang înalt nu a nominalizat însă explicit Rusia ca furnizoare a acestui sprijin, informează AFP. În schimb, el a afirmat că în orice caz "rușii nu au reușit să controleze activitatea partenerului lor sirian". Aviația militară rusă este prezentă la Shayrat, de unde — potrivit informațiilor obținute de SUA — au decolat avioanele siriene care au folosit armamentul chimic.

Taguri articol


12