Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 03 Octombrie 2013 / 00:00 373 accesări

ITALIA

Români executaţi în stil mafiot

Doi cetăţeni români au fost executaţi în stil mafiot în sudul Italiei. Poliţia a descoperit cadavrele celor doi în portbagajul unei maşini pe care criminalii au încercat să o arunce în apă de pe podul din San Gregorio, în apropiere de portul Reggio Calabria. Vehiculul a rămas suspendat, iar cei care au dat alarma, în zori, au fost pescarii locali. Victimele au în jur de 30 de ani şi nu au fost deocamdată identificate. Autoturismul este înscris pe numele unui român, iar Poliţia încearcă să afle dacă proprietarul este una dintre victime.

Pe de altă parte, şase imigranţi români au fost reţinuţi în localitatea Corigliano, tot din sudul Italiei, fiind suspectaţi de furtul unor motociclete. Tinerii au fost prinşi în flagrant în timp ce transportau într-o camionetă două motociclete furate. Românii, cu vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani, au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă, sub acuzaţia de furt calificat.

UCRAINA

Violenţe la Kiev

Un poliţist a fost rănit, iar cinci persoane au fost reţinute în timpul unor ciocniri, ieri, în centrul Kievului, între opozanţi care cereau noi alegeri municipale şi scutieri. Circa 400 de persoane, printre care 20 de deputaţi membri ai unor partide de opoziţie, au încercat să treacă de un cordon de Poliţie mobilizat în jurul Primăriei din Kiev, cu scopul de a pătrunde în clădire şi de a întrerupe o şedinţă a Consiliului Municipal, dominat de aliaţii preşedintelui Viktor Ianukovici. Protestatarii au afirmat că Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa. Forţele de ordine au susţinut că poliţiştii au fost atacaţi cu fumigene de către manifestanţi. Poliţia a reţinut, pentru scurt timp, patru manifestanţi şi un jurnalist. Consiliul Municipal din Kiev a fost ales pentru cinci ani în 2008, în cursul unor alegeri anticipate. Cu toate că mandatul său a expirat în luna iunie, data noilor alegeri încă nu a fost fixată până în prezent.

CHINA

Ucişi de viespi

Cel puţin 40 de persoane au murit, începând din iulie, în China, din cauza înţepăturilor de viespe. Potrivit autorităţilor, alte peste 1.600 au fost rănite din cauza înţepăturilor de viespe în provincia Shaanxi. Un număr de 206 persoane sunt în continuare tratate în spital, 37 dintre ele fiind în stare critică. Oficialii locali au precizat că vremea mai uscată şi mai călduroasă din acest an ar fi putut contribui la înmulţirea viespilor în regiune. Activiştii de mediu au acuzat urbanizarea rapidă pentru înrăutăţirea problemei, în contextul în care tot mai multe terenuri din zone rurale sunt acaparate de dezvoltarea urbană, distrugând habitatele unde viespile îşi construiesc cuiburile. Oraşele Angkang, Hanzhong şi Shangluo au fost afectate cel mai puternic de atacurile din ultimele trei luni. Insectele aflate la originea atacurilor din ultimele luni par să facă parte dintr-o specie asiatică de viespi uriaşe. Ele pot ajunge la o lungime de cinci centimetri, având un ac de şase milimetri.

IRAK

Elicopter doborât

Patru persoane aflate la bordul unui elicopter militar irakian au fost ucise, ieri, după ce insurgenţi l-au doborât în timpul unor confruntări în deşert, la nord de Bagdad. Incidentul a avut loc în timpul unei operaţiuni de cercetare, la Baiji, un oraş situat la 200 de kilometri nord de Bagdad, capitala Irakului. Doi piloţi şi doi militari aflaţi la bordul aparatului au fost ucişi. Forţele de securitate au împuşcat mortal opt militanţi şi continuau ieri operaţiunea de eliminare a unor elemente ce ar putea avea legături cu al-Qaida. Forţele de securitate şi-au multiplicat de câteva săptămâni operaţiunile de eliminare, mai ales în nordul ţării, într-o încercare de contracarare a atentatelor din ce în ce mai frecvente.

UNGARIA

Mandat de arestare prin Interpol

Interpolul a emis un mandat de arestare pe numele lui Zsolt Hernadi, directorul executiv şi preşedintele companiei ungare de petrol şi gaze MOL. A fost emis şi un mandat european de arestare pe numele lui Hernadi, pe care autorităţile croate îl acuză că i-ar fi plătit mită fostului premier Ivo Sanader pentru a obţine drepturile de management în compania petrolieră croată INA. MOL a respins acuzaţiile, iar procurorul-şef ungar a declarat că Zsolt Hernadi nu este vinovat. Ungaria nu este obligată să îl extrădeze pe Hernadi în Croaţia în baza mandatului Interpol, dar trebuie să îl reţină în baza mandatului european.

MOL deţine puţin sub 50% din INA. Statul croat deţine 45%. Lipsa investiţiilor companiei MOL şi eşecul statului de a prelua controlul INA, aşa cum se prevede într-un acord între cei doi parteneri, au fost surse de tensiune între aceştia.

BRAZILIA

Noi proteste

Noi violenţe între profesorii aflaţi în grevă şi forţele de ordine au avut loc la Rio de Janeiro. Mai mulţi protestatari au fost arestaţi şi cel puţin 15 persoane au fost rănite, printre care şi nouă poliţişti. Dascălii se află de peste 60 de zile în grevă, nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de salariile care acum nu depăşesc echivalentul a 1.200 de euro lunar. Forţele de ordine din Rio de Janeiro spun că în rândul profesorilor protestatari s-au infiltrat şi anarhişti care, în timpul nopţii, au spart geamurile unor bănci şi magazine şi au ridicat baricade pe care le-au şi incendiat. Anarhiştii profită de greva profesorilor din Rio de Janeiro, care durează de peste o lună şi jumătate, pentru a se răfui cu poliţiştii şi a vandaliza tot ce le stă în cale. În condiţiile în care dascălii spun că vor ieşi în fiecare zi pe străzi, violenţele ar putea continua, deşi autorităţile locale au mobilizat circa 1.000 de poliţişti pentru a menţine ordinea.

FRANŢA

Eliberarea lui Timoşenko

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, ieri, o rezoluţie care cere eliberarea fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, liderul opoziţiei de la Kiev. Potrivit lui Serghei Sobolev, vicepreşedintele delegaţiei Ucrainei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi membru al partidului Iuliei Timoşenko, APCE invită Ucraina să utilizeze toate modalităţile legale posibile pentru eliberarea Iuliei Timoşenko. Fostul premier se află în detenţie după ce a fost condamnat, în octombrie 2011, la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, deoarece a semnat acorduri cu Rusia în domeniul gazelor care ar fi fost dezavantajoase pentru ţară.

IRAN

Gest de disperare

Şeful Statului Major al forţelor armate iraniene, generalul Hassan Firouzabadi, a apreciat, ieri, că ameninţările israeliene reprezintă un gest de disperare făcut pentru a oferi o reacţie ofensivei diplomatice a regimului de la Teheran. „Asemenea cuvinte apar din disperare”, a declarat oficialul iranian, calificându-l pe Netanyahu „belicos”, potrivit unor declaraţii preluate de agenţia Fars. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, declarase cu o zi înainte, la Adunarea Generală a ONU, că Israelul este pregătit să acţioneze unilateral pentru a împiedica Iranul să se doteze cu arme nucleare. „Israelul nu va lăsa Iranul să obţină arme nucleare. Dacă Israelul va fi obligat să acţioneze singur, va acţiona singur”, a afirmat premierul Netanyahu, care a criticat sever semnele de deschidere arătate de noul preşedinte iranian moderat, Hassan Rohani.

EGIPT

Ajutor militar

SUA au transmis că au alocat ultima tranşă, în valoare de 584 de milioane de dolari, din ajutorul militar pentru Egipt, dintr-o sumă anuală de 1,3 miliarde, o măsură luată din cauza închiderii, luni, a anului bugetar. SUA, aliat al Egiptului, îi furnizează o asistenţă totală, militară şi economică, în valoare de 1,55 miliarde de dolari pe an, însă acest ajutor face, oficial, obiectul unei reexaminări complete după represiunea, de la mijlocul lunii august, împotriva susţinătorilor preşedintelui destituit, Mohamed Morsi. Preşedintele Obama a avertizat săptămâna trecută, de la tribuna Naţiunilor Unite, că o continuare a susţinerii SUA este condiţionată de progresele în materie de democraţie. Criza din Egipt actualizează dilema SUA în ceea ce priveşte această ţară. Washington este prins între ataşamentul său faţă de valorile democratice şi dorinţa de a păstra această alianţă strategică.

LIBIA

Tortura, practică banală

Tortura şi relele tratamente, care aduc uneori moartea, sunt răspândite în închisorile din Libia, arată un nou raport ONU. Raportul afirmă că tortura este cel mai des folosită imediat după arest şi în timpul primelor zile de interogări. ONU apreciază că aproximativ 8.000 de persoane sunt încă arestate în legătură cu revolta din 2011, care a dus la înlăturarea preşedintelui Muammar Kadhafi. Majoritatea sunt reţinuţi fără proces. Tortura este folosită pentru a obţine mărturisiri şi alte informaţii. Misiunea Naţiunilor Unite de susţinere în Libia transmite că a înregistrat 27 de morţi în arest de la sfârşitul lui 2011, cazuri în care există suficiente informaţii pentru a sugera că tortura a fost cauza decesului, 11 dintre acestea producându-se în 2013. Raportul menţionează totuşi că utilizarea torturii se petrece în pofida eforturilor autorităţilor libiene, care sunt dedicate la cel mai înalt nivel să pună capăt torturii şi să asigure funcţionarea normală a sistemului judiciar. Guvernul central al Libiei încearcă să gestioneze prezenţa miliţiilor armate de la moartea lui Kadhafi, în 2011.

VENEZUELA

Măsuri de retorsiune

Autorităţile de la Caracas au anunţat că SUA l-au expulzat pe însărcinatul său cu afaceri la Washington, ca represalii la expulzarea a trei diplomaţi americani din Venezuela. Alţi doi diplomaţi venezueleni au fost expulzaţi de pe teritoriul SUA, mai informează autorităţile de la Caracas, la o zi după expulzarea a trei diplomaţi americani, acuzaţi de sabotaj economic şi de conspiraţie cu opoziţia împotriva regimului. Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, i-a acuzat pe cei trei diplomaţi americani că, în colaborare cu opoziţia, au pus la cale acţiuni de sabotaj economic şi al reţelei electrice a ţării.

PAKISTAN

Musharraf se teme pentru viaţa lui

Arestat la domiciliu, în vila sa de la periferia Islamabadului, fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf experimentează detenţia de lux şi îşi scrie memoriile, face exerciţii fizice şi nu consumă decât mâncarea preparată de bucătarul său privat, de teama de a nu fi otrăvit. Întors din exil în martie, pentru a salva Pakistanul, fostul preşedinte al singurei ţări musulmane care deţine arma atomică a fost plasat rapid în arest la domiciliu, în această vilă de 1.100 de metri pătraţi. Casa a fost terminată în perioada în care Musharraf trăia în exil între Londra şi Dubai, după ce a fost determinat să renunţe la putere în august 2008. Pervez Musharraf este acuzat de uciderea, în 2006, a lui Akbar Bugti, şeful rebelilor din provincia Balucistan, şi a fostului premier Benazir Bhutto în anul următor, precum şi de demiterea judecătorilor. Noi acuzaţii urmează să fie depuse pentru operaţiunea militară sângeroasă împotriva islamiştilor blocaţi în Moscheea Roşie din Islamabad, în 2007.



12