Teo, Vio și Costel fac show

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Teo, Vio și Costel fac show

Divertisment 19 Noiembrie 2015 / 17:09 1052 accesări

Dacă marți seara a făcut show de stand-up în Mamaia, umoristul Teo se întoarce în weekend la mare și își aduce și întăriri pe măsură. Teo, Vio și Costel sunt unul dintre cele mai de succes trio-uri comice, iar la Constanța există un public „devorator” de stand-up comedy care îi primește mereu cu sălile și saloanele pline. Aceștia vor susține o nouă reprezentație duminică seară, de la ora 21.30, pe scena clubului Phoenix. Biletele se găsesc în vânzare la sediul clubului din Tomis Nord, la prețul de 35 de lei.

Teo, Vio şi Costel, foşti membri ai trupei Deko, sunt printre primii actori de stand-up comedy din România, show-urile lor originale fiind cunoscute de fanii lor din întreaga ţară, nu puţini la număr. Ei au fost artişti „de-ai casei” în clubul Phoenix, anul trecut, când au susţinut câte un show în fiecare anotimp. Succesul de care s-au bucurat în 2014, când au susţinut nu mai puţin de patru reprezentaţii diferite pe scena clubului constănţean, le asigură noi spectacole şi în acest an, inspirate din viaţa de zi cu zi a locuitorilor de pe plaiurile mioritice. Sunt mai bine de opt ani de când cei trei străbat țara cu show-uri de stand-up comedy, atât în formula de grup, cât și în spectacole cu evoluții solo. Printre marile proiecte pe care le-au realizat împreună se numără spectacolul de succes „Stand-Up in the City” și festivalul „Stand-up Fest”, pe care îl susțin împreună cu mulți alți colegi de breaslă.

Citește și:

Un nou show cu Teo, Vio și Costel

Teo face show marți

Taguri articol
TeoCostelVioStand-up comedyUmorShow


12