Trei bărbaţi care dădeau spargeri cu maşini furate, reţinuţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trei bărbaţi care dădeau spargeri cu maşini furate, reţinuţi

22 Noiembrie 2016 / 14:17 997 accesări

Trei bărbaţi au fost reţinuţi, marţi, de poliţişti argeşeni, după ce au furat numere de înmatriculare de la o maşină şi le-au înlocuit cu cele ale alteia pe care au folosit-o pentru a fura o autoutilitară cu piese auto.

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Argeş au prins în flagrant delict 3 bărbaţi, cu vârste de 22, 28 şi 30 de ani, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi conducere a unui autovehicul cu numere de înmatriculare false.

Potrivit anchetatorilor, cei trei sunt bănuiţi că, în noaptea de luni spre marți, ar fi sustras din municipiul Piteşti două plăcuţe cu numere de înmatriculare pe care le-ar fi montat la un autoturism cu care s-ar fi deplasat în localitatea argeșeană Buzoeşti, de unde au sustras o autoutilitară încărcată cu piese auto.

Valoarea cumulată a autoutilitarei şi a pieselor auto este de aproximativ 100.000 de lei.

"Persoanele au fost reţinute pe bază de ordonanţă pentru 24 ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunere de arestare preventivă", a declarat Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt IPJ Argeș.

Prejudiciul a fost recuperat şi predat persoanei vătămate.



12