Un român, desemnat cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Sarajevo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un român, desemnat cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Sarajevo

Cultură 18 August 2017 / 16:43 766 accesări
Regizorul Emanuel Pârvu

Regizorul Emanuel Pârvu

Regizorul Emanuel Pârvu, câștigător al premiului pentru regie la festivalul de la Sarajevo cu filmul "Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor", a spus că premiile primite de pelicula sa sunt ale întregii echipe, potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român de la Viena transmis, vineri, Agerpres. "Suntem foarte recunoscători pentru prezența filmului în competiție la Sarajevo în premieră mondială, iar cele două premii sunt premiile întregii echipe", a afirmat Emanuel Pârvu.

Filmul "Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor" a fost distins cu două trofee Heart of Sarajevo - Premiul pentru regie, care i-a fost înmânat lui Emanuel Pârvu de Michel Franco, președintele juriului, și Premiul pentru interpretare masculină, care i-a revenit actorului Șerban Pavlu. "Ceea ce mă șochează este că un film fără buget a ajuns aici. Acum știu că dorința și determinarea te aduc mai sus decât îți propui. Simpla prezență în competiția de la Sarajevo a fost un premiu, dar să câștigăm două trofee este uluitor", a declarat Șerban Pavlu.

Pelicula "Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor" spune povestea lui Doru, un tăietor de lemne rămas văduv, care știe că în această situație va trebui să o ducă înapoi la orfelinat pe Meda, fetița pe care a avut-o timp de opt ani în asistență. Potrivit comunicatului citat, Institutul Cultural Român de la Viena a fost partenerul acestui eveniment, pentru al treilea an consecutiv, sprijinind prezențele românești la festival.

"Am fost bucuroși să îi întâmpinăm aici. Suntem mândri și emoționați, ne-au făcut foarte fericiți. Îi așteptăm să se întoarcă și cu alte producții încărcate de substanță și mesaj", a declarat Dana Constantinescu, ambasadorul României la Sarajevo, citată în comunicat.

La festival au fost prezenți și producătorul Miruna Berescu, Domnica Predoiu (producător executiv), Dan Ștefan Pârlog (montaj) și actorii Ana Radu, Adrian Titieni, Radu Gabriel și Vlad Corbeanu. Ediția 2017 a festivalului a prezentat două producții cinematografice românești în cadrul secțiunilor de competiție - "Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor" și "Planeta Petrila", regizat de Andrei Dăscălescu.



12
Pagina a fost generata in 0.2517 secunde