Ungaria, chemată la urne să respingă cotele obligatorii de imigranți

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Moment istoric pentru UE?!

Ungaria, chemată la urne să respingă cotele obligatorii de imigranți

Externe 02 Octombrie 2016 / 15:55 646 accesări

Peste opt milioane de cetățeni au fost chemați, duminică,săvalideze, prin referendum, poziția Guvernului Orban împotriva migrației. ”Referendumul privind cotele obligatorii de imigranţi stabilite de UE va hotărî soarta cetăţenilor ungari şi va reprezenta un moment istoric pentru Blocul Comunitar însuşi”, a anunțat premierul ungar, Viktor Orban. Acesta speră să obțină sprijinul popular prin care Budapesta să se opună planurilor UE de a reinstala solicitanți de azil în statele membre. Orban vrea să oprească afluxul de musulmani în Europa și argumentează că aceștia amenință identitatea creștină și culturală a Ungariei și a Europei. ”De noi depinde să oprim migraţia ameninţătoare în masă dinspre sud, la graniţele Europei. În acelaşi timp, în calitate de creştini, relaţia noastră față de imigranţi este de aşa natură încât îi vedem ca victime ale conflictelor locale şi ale politicilor liberale europene care îi fac să creadă că pot veni aici şi că aici vor găsi Pământul Făgăduinţei. Dacă vrem cu adevărat să ajutăm, atunci ajutorul trebuie dus mai degrabă acolo decât să aducem problema aici. Imigraţia necontrolată este o adevărată ameninţare”, a declarat Orban, adăugând că adevărata presiune va apărea atunci când milioane de persoane din mijlocul Africii vor începe să imigreze. În opinia sa, ”imigranţii care călătoresc spre Germania, Austria şi Suedia nu sunt refugiaţi, ci persoane care se află în căutarea unui standard de viaţă mai bun”.Premierul ungar a sugerat săptămâna trecută că ”UE trebuie să construiască un oraș uriaș pentru refugiați în Libia, unde migranții să fie deportați din Europa, pentru a-și depune cererile de azil acolo”.În opinia liderului de la Budapesta, UE are nevoie să-și consolideze frontierele pentru a-i ține pe migranți afară, așa cum a făcut Ungaria anul trecut, când a construit garduri la frontiera cu Serbia și Croația.

Întrebarea la care ungurii au fost chemați să răspundă la urne este ”Vreți ca UE să poată impune așezarea obligatorie a unor cetățeni care nu sunt ungari în Ungaria, fără aprobarea Parlamentului?”. Orban susține că, răspunzând negativ, alegătorii susțin suveranitatea și independența Ungariei. El speră ca presiunea populară să încurajeze și alte state UE să organizeze referendumuri asemănătoare. Din păcate, în ciuda opoziției general manifestate de unguri față de imigranți, prezența la vot poate strica planurile premierului Orban. Pentru a fi validat, cel puțin 50% plus unu din cei opt milioane de alegători trebuie să participe la scrutin. În pofida unei campanii fără precedent la nivel național, care îndeamnă oamenii să voteze, sondajele arată că validarea scrutinului nu este nici pe departe asigurată.Până la ora 13, participarea la vot era de 23,56%. Viktor Orban a votat duminică dimineaţă, declarând apoi că este extrem de important ca voturile ”nu” să le depăşească pe cele ”da”, relatează MTI. Orban a spus că aşteaptă un astfel de rezultat şi a adăugat că o victorie a celor care se opun cotelor de imigranți ar oferi suficientă legitimitate Parlamentului şi Guvernului, chiar dacă referendumul se dovedeşte a fi invalid. ”Un referendum valid este de preferat în faţa unui referendum invalid, dar vor exista oricum consecinţe legislative. Vom face asta indiferent dacă referendumul este valid sau nu”, a adăugat el. Orban nu a exclus varianta unui amendament constituţional, însă a sugerat că această opţiune va fi de importanţă secundară în cadrul discuţiilor de la Bruxelles care au rolul de a oferi asigurări că Ungaria nu ar trebui obligată să primească persoane dacă nu vrea acest lucru şi că dreptul de decizie asupra acestui aspect ar trebui acordat ţării. ”Dacă UE este o comunitate democratică, atunci trebuie să accepte opinia cetăţenilor ungari”, a adăugat el. Întrebat dacă şi-ar da demisia dacă în urma referendumului vor fi înregistrate mai multe voturi ”da”, Orban a răspuns afirmativ.

”MUSULMANII CARE TRĂIESC PRINTRE NOI”

Aproximativ 30 de persoane au participat sâmbătă, la Budapesta, la un marş intitulat ”Musulmanii care trăiesc printre noi”, pentru a arăta ”faţa umană” a acestei comunităţi, cu o zi înainte de referendum. ”Încep să simt că propria ţară mă reneagă”, a spus Timea Nagy, o unguroaică de religie musulmană, care a participat la marşul de trei ore, potrivit ”Daily Mail”. Musulmanii din Ungaria spun că se tem de referendumul organizat de Guvern, despre care spun că a alimentat xenofobia. Premierul Viktor Orban a spus că ”cetăţenii ungari nu au probleme cu comunitatea locală de musulmani, dar orice cote impuse de UE pentru redistribuirea solicitanţilor de azil, inclusiv a multor musulmani, ar distruge identitatea creştină şi culturală a Ungariei”.

Taguri articol


12