Universitatea de Vest Timişoara a demarat verificări privind teza de doctorat a Codruţei Kovesi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Universitatea de Vest Timişoara a demarat verificări privind teza de doctorat a Codruţei Kovesi

03 Octombrie 2016 / 19:15 401 accesări

Universitatea de Vest din Timişoara a anunţat, luni, că a început procedurile interne în vederea "clarificării situaţiei apărute în spaţiul public vizavi de teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi", potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Universitatea de Vest din Timișoara a anunţat că a început, la sfârșitul săptămânii trecute, proceduri interne în vederea clarificării situației referitoare la teza de doctorat a procurorului-şef DNA, Laura Codruța Kovesi. Instituţia a primit, luni, punctul de vedere al Școlii Doctorale de Drept și a cerut informații suplimentare pe care le așteaptă în zilele următoare.

"Înțelegem că Asociația Grupul pentru Reformă și Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca a trimis către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și Universitatea de Vest din Timișoara o sesizare pe tema suspiciunii de plagiat a lucrării de doctorat a doamnei Kovesi, sesizare care nu a ajuns încă la Universitate. În baza deschiderii către comunitate de care UVT dă dovadă în mod constant și a implicării pozitive în numeroase demersuri care țin de transparența și corectitudinea academică, Universitatea își exprimă întreaga disponibilitate de a coopera cu orice instituție abilitată în vederea clarificării acestei situații", se arată într-un comunicat al Departamentului de Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional Universitatea de Vest din Timişoara remis luni MEDIAFAX.

Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca a anunţat, luni, că a transmis către instituţiile abilitate o solicitare de realizarea a unei anchete în cazul Codruţei Kovesi, ONG-ul susţinând că în urma analizei tezei s-au descoperit 11 situaţii de plagiat.

"Prin prezenta vă solicităm să dispuneţi realizarea unei anchete cu privire la condiţiile pe care noi le apreciem, în mod argumentat, drept neconforme cu privire la modul de elaborare şi redactare a tezei de doctorat depusă şi susţinută în instituţia ce conduceţi identificată prin descrierea: KÖVESI, Laura Codruţa Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal. Teză de doctorat. Conducător ştiinţific: Prof.univ.dr.Viorel Paşca. Timişoara: Universitatea de vest. 2011", se arată în adresa transmisă Universităţii de Vest din Timişoara şi Ministerului Educaţiei de către Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca.

Reprezentanţii asociaţiei au cerut ca în cazul în care "circumstanţele neconformităţilor sesizate se vor dovedi în întregime sau în mod parţial veridice", să se dispună retragerea titlului de doctor.

"În concluzia analizei noastre, rezultă că teza menţionată cuprinde un număr semnificativ de incidenţe de plagiat, adică cel puţin 11, astfel încât lucrarea are caracterul unei lucrări plagiate. Este şi raţiunea pentru care vă solicităm să dispuneţi iniţierea procedurii de retragere a titlului ştiinţific acordat autoarei", se precizează în cerere.

GRAUR a preciyat că solicitarea este întemeiată pe o analiză făcută de asociaţie.

"În analiză se mai ţine seama de faptul că autorul operei incriminate a spus tot ce a avut de spus în momentul în care a depus teza. Orice relaţii sau explicaţii justificatoare asupra stării de fapt trebuie să se regăsească în teza depusă. Intrucât niciunul din pasajele preluate de autoarea tezei nu poartă semne de identificare, pare a fi raţional că niciodată autorul nu a avut vreo intenţie de a separa contribuţia sa reală de preluările realizate pe care a ţinut să pară a fi ale sale", se precizează în cerere.

Solicitarea vine după ce, săptămâna trecută, deputatul Sebastian Ghiţă a depus la Parchetul General un autodenunţ în care susţine că a participat, alături de alţi demnitari ai statului român, la măsluirea raportului comisiei tehnice privind teza de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. În urma autodenunţului a fost deschis un dosar de instigare la fals intelectual, prima persoana audiată fiind chiar parlamentarul, acesta precizând că ar fi ajutat-o pe Kovesi pentru că erau prieteni. În replică, Codruţa Kovesi a precizat : "Nu doresc să intru în dialog cu inculpatul Ghiță Sebastian. Nu am fost, nu sunt și nu voi fi prietenă cu inculpatul Ghiță Sebastian".

Procurorul șef al DNA a precizat că nu va cere CNATDCU să-i reanalizeze lucrarea, susținând că cine o contestă poate face sesizare.

"Eu am fost verificată în anul 2012 de Comisia Naționață de Etică, am fost audiată într-o comisie din care au făcut parte mai mulți profesori, m-am prezentat la audieri și am adus probe și s-a dat verdict definitiv acum patru ani. Teza mea este corectă și am toate probele. Una dintre probe este certificatul de căsătorie. Mi se reproșează că Laura Codruța Kovesi a copiat-o pe Codruța Lascu. Teza mea este corectă, o teză pe care am muncit-o. am lucrat șapte ani, am multe articole publicate și o sa le vedeti în acestă teza. Eu, care am o teză corectă, să mă duc să spun "Verificați aceasta teză!", când eu știu că este corectă. Cine contestă să vină să facă sesizare", a declarat procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, la Europa Fm.



12