Valul 1 şi valul 2 de COVID 19 nu mai există, e un prim val care nu se mai termină

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Valul 1 şi valul 2 de COVID 19 nu mai există, e un prim val care nu se mai termină

Social 08 Iulie 2020 / 09:33 1537 accesări

De la începutul epidemiei s-a tot spus că noul coronavirus va avea un „val 1”, cel din primăvară şi un „val 2”, din toamnă. Tot la începutul epidemiei OMS la nivel mondial şi Alexandru Rafila în România te linişteau că virusul este sensibil la căldură şi că se va răspândi mai greu vara.

Tu ai tot aşteptat să se termine primul val de COVID 19 sau să vină căldura şi să poţi răsufla uşurat.

Dacă priveşti cifrele vei vedea însă că primul val nu este gata şi nici nu dă semne că ar fi. Pare mai degrabă că vom sări dintr-unul în altul şi că va dura cel puţin până în iarnă.

A venit luna iunie, în care au fost raportate 7.837 de cazuri noi, adică cu 1.006 cazuri mai mult decât în luna precedentă. Unde mai pui că e lună de vară cu temperaturi ridicate, iar virusul ar fi trebuit să se transmită mai greu.

"Nu suntem suficienţi pe imunitate şi măsuri care nu mai sunt la fel de respectate în momentul acesta. Toată lumea a vorbit că dacă va veni un al doilea val la iarnă va fi rău, şi e şi opinia mea pentru că atunci circulă natural mai multe infecţii respiratorii. Din punctul meu de vedere suntem încă în primul val" a declarat Dr. Andrei Rogoz, medic specialist boli infecţioase, Sanador, preluat de Mediafax.



Ştiri recomandate

12