Vor lua luni cu suspendare pentru șantaj, distrugere și înșelăciune!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Infracțiunea recunoscută este pe trei sferturi iertată?! Vor lua luni cu suspendare pentru șantaj, distrugere și înșelăciune!
Eveniment 24 Aprilie 2018 / 17:41 467 accesări 0 comentarii

Deși faptele comise sunt serioase - constituire a unui grup infracţional organizat, șantaj, complicitate la înșelăciune și permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, cei trei constănțeni cercetați de procurori vor „reuși“ să obțină pedepse blânde - între 10 luni cu amânarea aplicării pedepsei și 2 ani și 4 luni cu suspendare. Și asta datorită faptului (sau din cauza, depinde cine judecă) că și-au recunoscut faptele.

Trei constănțeni au obținut pedepse blânde pentru infracțiunile comise, doar pentru că și-au recunoscut faptele în fața procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța. Așa se face că oamenii legii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:

Suliman Giuniet pentru săvârșirea a două infracțiuni de şantaj în formă continuată, Ţîrdea Florin-Gheorghe, pentru săvârșirea a două infracțiuni de distrugere, și în stare de libertate a inculpatului Iașar Bechir pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Iată cum sunt prezentate faptele în rechizitoriul întocmit de către procurori. „În perioada anilor 2014 - 2017, inculpații Suliman Giuniet și Ţîrdea Florin-Gheorghe au exercitat constrângeri asupra unor oameni de afaceri (martori în cauză), pentru a-i determina să le remită sume de bani cuprinse între 200 și 35.000 euro. În același context, inculpatul Ţîrdea Florin-Gheorghe a incendiat două mașini ce aparțineau unuia dintre martori. Banii respectivi au fost ceruți în contul unor împrumuturi infime acordate anterior martorilor de către inculpații Suliman Giuniet și Iașar Bechir, la care fuseseră adăugate dobânzi substanțiale (50% pe săptămână), cu scopul obținerii în mod injust a unor foloase materiale.

În perioada aprilie – iunie 2017, inculpatul Iașar Bechir, împreună cu inculpații Iancu Ion, Marcu Adrian și Luca Nicolae Cosmin, cu ocazia organizării unor jocuri de noroc, au indus în eroare o persoană prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, aspecte care i-au provocat acesteia pagube patrimoniale în valoare de 250.000 euro. În același context, în luna iunie 2017, la solicitarea lui Iașar Bechir, inculpata Didea Elena Cristina, în calitate de funcționar bancar, a accesat date legate de rulajul contului persoanei induse în eroare în condițiile de mai sus, pe care le-a comunicat ulterior primului. Anterior, inculpații Iașar Bechir, Iaşar Elvis, Iancu Ion, Marcu Adrian, Luca Nicolae Cosmin și Didea Elena Cristina au încheiat cu procurorii anticorupție câte un acord de recunoaștere a vinovăției.

În prezența avocaților, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor (constituire a unui grup infracţional organizat, șantaj, complicitate la înșelăciune și permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității), au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și au fost de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora (între 10 luni cu amânarea aplicării pedepsei și 2 ani și 4 luni cu suspendare)“, arată Biroul de informare și relații publice al Direcției Naționale Anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.



Pagina a fost generata in 0.1734 secunde