WATMAN, proiect reper al secolului 21 în domeniul gospodăririi apelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

WATMAN, proiect reper al secolului 21 în domeniul gospodăririi apelor

Politică 05 Martie 2009 / 00:00 535 accesări

România a fost afectată în ultimul deceniu de fenomene hidrologice extreme, de inundaţii pe un fond de secetă severă precum şi de poluări accidentale. Doar în perioada 1997-2006, valoarea totală a pagubelor produse de inundaţii a depăşit 709.554.000 euro. În contextul în care pagubele produse de acestea generează pierderi anuale de ordinul sutelor de mii de euro, investiţiile în sensul reducerii acestor pagube constituie o prioritate pentru politica de acţiune a Ministerului Mediului şi a Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR). Această politică este în conformitate şi cu recomandările Directivei Parlamentului şi Consiliului Europei privind stabilirea cadrului pentru acţiunea comunităţii în domeniul politicii apei. Pentru a realiza acest obiectiv prioritar, Ministerul Mediului prin intermediul ANAR are în vedere elaborarea şi implementarea unei strategii privind investiţiile necesare în domeniul gospodăririi apelor mari. Astfel, autorităţile locale vor putea afla în timp util cît de mare este pericolul de inundaţii şi cînd se va atinge punctul de maxim al viiturilor. Sistemele de avertizare WATMAN şi DESWAT, puse în funcţiune de ANAR, vor oferi în timp real date din bazinele hidrografice, diminuînd astfel posibilitatea ca autorităţile locale să mai fie luate prin surprindere. Într-o primă etapă, Proiectul DESWAT, are ca obiectiv modernizarea sistemului informaţional hidrologic, plecînd de la colectarea datelor prin 600 staţii automate pe rîuri, 250 staţii automate pluvio, 64 staţii automate de calitatea apelor, conţinînd cu suportul de transmisie care va îngloba alături de sistemul clasic radio, cele GSM şi satelitare. WATMAN este titlul unui alt proiect prin care se va crea un sistem integrat de management al resurselor de apă, prin realizarea de centre de intervenţie rapidă în fiecare judeţ, modernizarea actualului sistem informaţional din domeniul apelor şi interconectarea cu cel al administraţiei publice locale şi centrale. Proiectul WATMAN va fi susţinut financiar de guvernul american, iar pentru implementarea sa se estimează o valoare totală de aproximativ 80 milioane de dolari.



12