Weekend incendiar pe litoral!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Modă, concerte, mașini, petreceri, DJ, bere, carnaval și culori

Weekend incendiar pe litoral!

Eveniment 16 August 2014 / 00:00 2939 accesări

Am intrat în cel mai de foc weekend al verii! Litoralul este plin de turiști - peste 200.000, mai exact - și este gazdă pentru evenimente explozive de mare amploare care se desfășoară în această minivacanță. Căldura și aglomerația din aceste zile au determinat autoritățile să aplice măsuri speciale. Sute de poliţişti și jandarmi se află detașați la malul mării, iar peste 15 aparate radar vor fi puse pe principalele artere din județ. Pe lângă petrecerile de Sfânta Maria sau serbările Zilei Marinei, numeroase evenimente au aprins litoralul încă de vineri.

MAMAIA CU MODĂ ȘI CARNAVAL Mamaia a găzduit prima seară a festivalului internațional de modă International Fashion Weekend, în cadrul căruia primarul Constanței, Radu Mazăre, a defilat în uniformă de amiral și au fost alese, totodată, câștigătoarele concursului Fashion TV Black Sea Model Awards. Evenimentul continuă și sâmbătă, cu prezentări de modă ale unor prestigioși designeri străini și defilarea carelor alegorice, de la ora 20.00. Tot vineri, cluburile de pe litoral au găzduit petreceri marinărești, iar mulți artiști autohtoni au susținut concerte. „Nebunia” continuă, sâmbătă, cu și mai multe manifestări și spectacole.

BERE ȘI CONCERTE LIVE Mii de turiști și constănțeni au luat parte, vineri, la concertele de pe plaja Modern din Constanța, din cadrul „Zilelor Prieteniei“, eveniment realizat de Bergenbier. În prima zi de concerte au urcat pe scenă trupele ShadowBox, Coma, CTC, OCS, Șuie Paparude și Vunk. Sâmbătă, de la ora 16.00, pe aceeași scenă vor concerta Robin and the Backstabbers, ZOB, ROA, Vița de Vie și Paraziții, iar intrarea este liberă.

HOLI MUSIC COLOR FESTIVAL Un nou festival cu muzică și culoare va anima puternic atmosfera din Mamaia, în acest weekend. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe plaja Legendary din stațiune, zona hotel Tomis - Palmbeach, are loc HOLI Music Color Mamaia Festival 2014. Peste 12 ore de muzică electronică, cei mai iscusiți DJ-i, un decor impresionant și un concept de sărbătoare care a cucerit întreg mapamondul ajung astfel, în premieră, pe litoralul românesc. Biletele pentru HOLI Music Color Festival de la Mamaia pot fi achiziţionate din reţeaua eventim.ro, dar și la intrare, la prețuri cuprinse între 45 și 75 de lei, în funcție de numărul de plicuri de pudră colorată incluse. Evenimentul se desfășoară în intervalul 11.00 - 23.00 și îi va alinia la start pe unii dintre cei mai în vogă DJ, precum: Edward Maya, Vika Jigulina, Nick Kamarera, Almud & Konstantin, DJ Energy K, Lucian Popoviciu și Lucian Bărbulescu. Jocurile de lumini, sesiunile de body-painting și proiecțiile de imagini pe ecrane vor completa atmosfera colorată. Un moment special al festivalului este numărătoarea inversă, în fiecare oră, când toată lumea va lansa valuri de culori în aer din plicurile cu pudră colorată.

MAȘINI TUNATE ȘI DE EPOCĂ Un eveniment auto inedit va avea loc sâmbătă și duminică la Mamaia, când X-team Racing Club îi invită pe turişti şi pe constănţenii pasionați de automobile la prima ediţie a evenimentului „Auto Summer Fest”. Cu acest prilej, vor fi expuse atât maşini modificate, dar şi modele clasice. Evenimentul este unul cu intrare liberă pentru spectatori şi se va desfăşura în parcarea din faţa hotelului Rex din staţiune. În cadrul manifestării auto vor avea loc mai multe concursuri, după cum urmează: limbo car, drag parody, pit stop, sexy car wash, concursuri de parcare și expo car.

TURNEU MIX MUSIC EVO Turneul muzical Mix Music Evo 2014 a ajuns pe litoral în weekend-ul trecut, când numeroși artiști autohtoni au concertat în stațiunea Neptun. Turiştii aflaţi pe litoral, precum şi localnicii petrec și în aceste zile, sâmbătă și duminică, după ora 17.00, în stațiunea Venus, unde vor concerta nume mari ale muzicii româneşti. Pe scena Mix Music Evo sunt aşteptaţi să evolueze, rând pe rând: Deepcentral, Alex Velea, Andreea Bălan, What’s Up, Keo, Nicole Cherry, Matteo, Skizzo Skills şi alţii. Prezentatorii evenimentului sunt Mihai Morar, Daniel Buzdugan și Emilia Tudor. Intrarea este liberă.

SUNWAVES 16 O nouă ediție a festivalului bianual de muzică electronică Sunwaves a debutat vineri seară pe plaja din Mamaia Sat și va dura până duminică. Sunwaves 16 continuă sâmbătă, de la ora 10.00, cu reprezentații ale DJ-ilor Cristi Cons, Dan Andrei și Petre Inspirescu. Distracția de noapte se va împărți, începând cu ora 23.00, pe cele cinci scene diferite, pe care vor urca Herodot, Paul Agripa, Raresh și Cabanne - scena 1, TBF, Kosta, Tripmastaz și DJ Sneak - scena 2, KD Chriss, Mind Against și Pan Pot - scena 3, Faster, Taimur, Matthew Dear și Lee Burridge - scena 4 și Arapu, Rayo, Recondite și Richie Hawtin - scena 5. Duminică, pe timp de zi, începând cu ora 10.00, pe scena 1 vor evolua Cezar, Gescu, Kozo, Priku, Dubtil, Prâslesh, Barac și Alexandra, iar pe scena 4 vor mixa Mahony, Dubfire, Livio & Roby și Lee Burridge. Accesul la scenele de zi costă 20 de lei, iar biletul pentru programul de sâmbătă seară costă 60 de lei, până la miezul nopții, și 80 de lei, după ora 0.00.

CLUBURI Petrecerile se vor ține lanț, sâmbătă noapte, și în cluburile din Mamaia. Astfel, clubul Ego va găzdui evenimentul „Ferragosto Party”, în cadrul căruia vor anima atmosfera DJ Kahoona și MC Cristi Nitzu. În clubul Fratelli va mixa DJ Sylvain Armand, iar clubul Le GaGa va găzdui petrecerea „Summer Lovin”. Clubul Crema găzduiește o petrecere cu reprezentații artistice ale animatoarelor și barmanilor, iar clubul Luv a pregătit o nouă seară în compania DJ-ilor Alexunder Base, DJ Smart și DJ Maryo. De asemenea, clubul Goblin din Mamaia Nord va fi animat, sâmbătă seară, de DJ-ii Cristi Stanciu și Liviu Hodor.



12