
|
|
|
Joi, 15 Decembrie 2011
În întâmpinarea noului anIris le pregătește fanilor o surpriză de proporție
Trupa Iris lansează, în vara lui 2012, un nou album prin care va sărbători împlinirea a 35 de ani de carieră, aniversarea urmând să fie marcată printr-un mega-concert, care va avea loc în luna iunie, la o dată care nu a fost încă stabilită. Noutatea viitorului album Iris este aceea că va conține, pe lângă șapte noi piese, în prezent în lucru, alte șapte piese mai vechi din repertoriul trupei, alese de fani prin vot.
ANIVERSARE „CU CÂNTEC” „Nu am stabilit, încă, unde și când exact va avea loc acest concert. Vă putem spune însă că va fi ceva cu totul special, un show multimedia pe o scenă cu o deschidere de 70 de metri”, a declarat toboșarul trupei, Nelu Dumitrescu. Membrii formației au anunțat că pe viitorul album va exista și o colaborare cu un artist român, numele acestuia nefiind deocamdată dezvăluit.
ALBUM ANIVERSAR Viitorul album Iris marchează și începutul unui nou drum pentru trupă, care a semnat un contract cu altă casă de discuri, Cat Music. Contractul vizează doar realizarea acestui album, însă cele două părți s-au declarat mulțumite de cum decurge, până în prezent, colaborarea și au susținut că nu văd vreun motiv pentru ca ea să nu fie prelungită. „Cele șapte piese noi sunt în lucru și suntem mulțumiți de ceea ce am compus până acum. Piesele sună bine și sperăm că fanii le vor aprecia și ei atunci când le vor auzi”, a mai spus Nelu Dumitrescu, precizând că trupa va continua în aceeași linie de sound „cât mai modern, cât mai actual, în ton cu ceea ce se întâmplă pe-afară” PUBLICITATE
;.
AȘTEPTAȚI LA CONSTANȚA, LA FINAL DE AN Săptămâna viitoare, legendara formație va fi prezentă la malul mării, pentru a susține un concert mult așteptat, înaintea Crăciunului. Cristi Minculescu & Co. vor aduce bucuria și entuziasmul sărbătorilor de iarnă prin piesele cu care au încântat generații, cât și cu ceva colinde improvizate. Recitalul va avea loc joi, de la ora 22.00, în clubul constănțean Phoenix.

Comentarii in legatura cu acest articol
-
'Craciun in familie' - 20 decembrie, orele 19.00
de la Biserica Sfanntul Anton, Constanta, str. Nicolae Titulescu 11 (23:34:47 15 Decembrie 2011)
Parohia ''Sfantul Anton'' alaturi de OPERA VIVA va invita: marti 20 decembrie 2011 orele 19.00, in Bazilica ''Sfantul Anton'' din Constanta la concertul oferit cu ocazia Sfintelor Sarbatori de iarna: 'Craciun in familie'. Concertul va fi sustinut de artisti consacrati, alaturi de tineri artisti laureati: Gheorghita Tanase - violoncel (pim-solist al Teatrului National de Opera si Balet 'Oleg Danovski' Constanta), Emanuel Cristoiu - actor (profesor la Facultatea de Arte 'Ovidius'), Mihai Dunarintu - vioara (Colegiul National de Arte 'Regina Maria' Constanta), Andreea Ionescu -pian (Colegiul National de Arte 'Regina Maria' Constanta), Rosu Daniela - chitara - artist plastic (Navodari), Eduard Ion Tudorache - chitara (Navodari), Albert Catalin Varban - chitara (Navodari), Bogdan Ochesel - bariton, Cristina Teodoru - pian . Invitati acestui eveniment sunt elevii corului Colegiului National de Arte ''Regina Maria'' Constanta, dirijor: prof. dr. Horatiu Alexandrescu. Va asteptam cu toata dragostea: Mons. Ieronim Iacob - Vicar episcopal; Bogdan Ochesel - presedinte OPERA VIVA
Du-te la pagina
1
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
|
|
|
|
INTREBAREA ZILEI
Obișnuiți să mâncați fructe de sezon?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|