Are Cărtărescu șanse să câștige Nobelul pentru Literatură?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Are Cărtărescu șanse să câștige Nobelul pentru Literatură?

Cultură 07 Octombrie 2015 / 17:59 1265 accesări

De câțiva ani, numele lui Mircea Cărtărescu este vehiculat printre potențialii laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură. Câștigătorul va fi anunțat la Stockholm de Academia Regală Suedeză joi, la ora locală 13.00 (n.r. - 14.00, ora României).

Ca în fiecare an, casele de pariuri din Marea Britanie acordă cote scriitorilor creditaţi cu şanse reale de a câştiga Premiul Nobel pentru Literatură. Mircea Cărtărescu se află într-o companie selectă, având o cotă de 50 la 1, la egalitate cu un grup numeros de scriitori, în rândul cărora se remarcă autori celebri pe plan mondial, precum Hilary Mantel, Colm Toibin, Umberto Eco, Salman Rushdie, Don Paterson, Margaret Atwood, Ian McEwan, Michel Tournier şi George R.R. Martin. Scriitorul român a primit cote similare şi din partea altor case de pariuri cunoscute, precum Nicerodds, Paf şi Unibet.

FAVORIȚII Potrivit casei Ladebrokes, pe primul loc în rândul favoriţilor din acest an se află scriitoarea belarusă Svetlana Alexievici, cu o cotă de 3 la 1. Pe locurile următoare se află japonezul Haruki Murakami şi scriitorul kenyan Ngugi wa Thiong'o, ambii cu o cotă de 6 la 1. Locul al treilea din punctul de vedere al cotei alocate (10 la 1) este împărţit de norvegianul Jon Fosse şi americanii Joyce Carol Oates şi Philip Roth.

În acest an, Comitetul Nobel pentru Literatură a primit 198 de propuneri, inclusiv 38 de scriitori care nu au mai fost niciodată propuşi în trecut.

Autorul trilogiei „Orbitor”, scriitorul Mircea Cărtărescu, a fost propus de Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) pentru Premiul Nobel pentru Literatură în 2015. Comitetul, care s-a întrunit pe 19 decembrie 2014, sub conducerea preşedintelui USR, Nicolae Manolescu, „l-a desemnat pe Mircea Cărtărescu, în unanimitate, candidat la Premiul Nobel pentru Literatură în 2015”.

În iunie, Cărtărescu a fost distins cu Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură, fiind al doilea român care a primit această recunoaștere, după Eugène Ionesco, câştigător în 1970 al „Osterreichischer Staatspreis fur Europaische Literatur”.

Citește și:

Mircea Cărtărescu, propus pentru Nobel

Mircea Cărtărescu a primit Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană



12