Atenţie, şoferi! Poliţia locală va da amenzi rutiere!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atenţie, şoferi! Poliţia locală va da amenzi rutiere!

Administrație 05 Decembrie 2017 / 17:09 4414 accesări

Nu e nicio glumă. Este foarte posibil ca rândurile agenţilor de poliţie de la Rutieră să fie îngroşate de cei de la Poliţia Locală şi ne referim aici, desigur, la atribuţii. Astfel, potrivit avocatnet.ro, codul rutier va putea fi modificat astfel încât să li se ofere dreptul expres și polițiștilor locali cu atribuții speciale de a constata contravențiile rutiere și de a aplica amenzi, potrivit unui proiect de act ce a trecut tacit de senatori recent.

În Legea poliției locale nr. 155/2010, circulația pe drumurile publice este unul dintre principalele domenii unde poliția locală are atribuții. Numai că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 (Codul rutier) nu a preluat prevederile din primul act și nu prevede că polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației ar putea să constate contravențiile rutiere și să aplice sancțiuni. De aceea, la Senat, a fost înregistrat, în mai anul acesta, un proiect de act care vizează modificarea Codului rutier în acest sens. Astfel, potrivit formei care va merge la vot în plenul Senatului, polițiștii locali cu atribuții rutiere vor putea să constate și să sancționeze următoarele contravenții: nerespectarea semnalelor pentru dirijarea circulației; necomunicarea identității persoanei căreia proprietarul i-a încredințat mașina; refuzul de a arăta actele; nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice; nerespectarea obligației ce revine conducătorului de motocicletă sau moped de a avea în funcțiune, în timpul zilei, luminile de întâlnire în circulația pe drumurile publice; nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor; conducerea unui vehicul cu tracțiune animală neînregistrat; nerespectarea obligațiilor ce revin conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală; încălcarea obligațiilor referitoare la circulația pe drumurile publice a vehiculelor cu masa și/sau gabaritul depășit; neasigurarea însoțirii deplasării vehiculelor cu mase sau gabarite depășite.

Practic, pentru faptele enumerate mai sus, comisia de specialiate din Senat dorește ca polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației să poată aplica sancțiunile contravenționale din Codul rutier exact ca poliția rutieră, scrie avocatnet.ro



12