Debut cu dreptul pentru Halep la Wimbledon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Circuitul WTA

Debut cu dreptul pentru Halep la Wimbledon

Sport 27 Iunie 2016 / 22:33 860 accesări
Simona Halep a trecut fără emoţii în turul secund la Wimbledon

Simona Halep a trecut fără emoţii în turul secund la Wimbledon

Cotată cu a cincea şansă la câştigarea trofeului, tenismena constănţeană Simona Halep, locul 5 WTA, s-a calificat fără probleme în turul secund de la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o clar, într-o partidă disputată luni seară, pe slovaca Anna Karolina Schmiedlova, locul 40 WTA, cu 6-4, 6-1, după doar o oră şi cinci minute de joc. Sportiva în vârstă de 24 de ani, care anul trecut a fost eliminată din runda inaugurală la All England Club, şi-a asigurat un cec în valoare de 50.000 de lire sterline şi 70 de puncte WTA. În runda următoare, Halep se va duela cu veterana italiană Francesca Schiavone, în vîrstă de 36 ani, clasată pe locul 111 WTA.

În schimb, celelalte românce care au evoluat luni, Irina-Camelia Begu şi Patricia Maria Ţig, au fost învinse, părăsind turneul încă din primul tur. Begu, cap de serie nr. 26 şi locul 27 WTA, a cedat surprinzător în faţa germancei Carina Witthoeft, locul 109 WTA, cu scorul de 1-6, 4-6, după o oră şi trei minute de joc, în timp ce Țig, locul 100 WTA, prezentă pentru prima oară pe tabloul principal la Wimbledon, a pierdut în duelul cu italianca Sara Errani, cap de serie nr. 21 şi locul 22 WTA, cu scorul de 4-6, 4-6.

Marţi vor intra în luptă Sorana Cîrstea, locul 86 WTA, care va avea o misiune imposibilă în faţa cehoaiceiPetra Kvitova, dublă câştigătoare la Wimbledon, cap de serie nr. 11 şi locul 11 WTA, Monica Niculescu, locul 47 WTA, împotriva sârboaicei Aleksandra Krunic, locul 120 WTA, şi Marius Copil, locul 174, jucător venit din calificări, care va lupta cu francezul Lucas Pouille, cap de serie nr. 32 și locul 29 ATP.

Citeşte şi:

Halep, favorită principală la BRD Bucharest Open

Halep debutează luni la Wimbledon

Taguri articol


12