FC Viitorul, optimistă înaintea meciului cu KAA Gent

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Europa League

FC Viitorul, optimistă înaintea meciului cu KAA Gent

Sport 25 Iulie 2016 / 16:58 718 accesări
Alex Nimely are din nou șansa de a juca în Europa League, după ce a mai evoluat pentru Manchester City, în 2010, într-un meci cu Juventus Torino

Alex Nimely are din nou șansa de a juca în Europa League, după ce a mai evoluat pentru Manchester City, în 2010, într-un meci cu Juventus Torino

După ce a început cu dreptul noua ediție a Ligii 1, impunându-se în fieful celor de la FC Voluntari, scor 1-0, FC Viitorul se pregătește pentru debutul în cupele europene. Formația pregătită de Gheorghe Hagi joacă joi, de la ora 21.30, prima manșă din turul al treilea preliminar al Europa League, în deplasare, împotriva belgienilor de la KAA Gent. Din postura de debutanți, constănțenii sunt cotați cu șansa a doua, mai ales că Gent a avut un parcurs excelent în ediția precedentă a Ligii Campionilor, ajungând în optimi. Elevii „Regelui” sunt optimiști și sunt convinși că pot obține un rezultat bun, care să lase deschisă lupta pentru calificare înaintea returului programat pe 4 august, pe stadionul central din cadrul bazei sportive a Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, de la Ovidiu.

„Am nimerit cu Gent, unul dintre cei mai dificili adversari pe care puteam să-i întâlnim în această fază. Este o dublă manșă și avem șansa noastră de a ne califica mai departe. Dacă vom obține un rezultat bun la Gent, vom avea un moral bun pentru retur. Trebuie să jucăm fotbal, să nu ne gândim la altceva și să ne bucurăm de acest moment”, a spus fundașul Bogdan Țîru. „Suntem încrezători! Domnul Hagi ne-a spus să câștigăm la Voluntari ca să mergem cu moralul ridicat la Gent și am făcut-o. Sperăm să marcăm în deplasarea din Belgia și să obținem un rezultat bun, care să ne dea șanse de calificare înainte de retur”, a adăugat căpitanul Romario Benzar. „Este normal să nu ni se dea prea multe șanse, pentru că întâlnim o echipă mai experimentată și mai bună, dar nici noi nu suntem slabi și, dacă jucăm așa cum am făcut-o la Voluntari, cu puțin noroc, ne putem califica mai departe. Sperăm să facem un meci foarte bun la Gent”, a completat atacantul Gabi Iancu.

Dacă gruparea de pe litoral va juca pentru prima oară în cupele europene, câțiva dintre jucătorii de la FC Viitorul au acumulat deja experiență la acest nivel. De departe, cel mai experimentat este argentinianul Pablo Brandan, care a evoluat în grupele Ligii Campionilor, cu Unirea Urziceni, și în Europa League, cu Steaua București. Și Ioan Filip a jucat în grupele Ligii Campionilor, cu Oțelul Galați, în timp ce Gabi Iancu a adunat meciuri și goluri pentru Steaua București în preliminariile Ligii Campionilor și în Europa League. Surprinzător, și atacantul englezo-liberian Alex Nimely se poate lăuda cu o prezență în grupele Europa League, evoluând pentru Manchester City, în 2010, într-un meci cu Juventus Torino!

Citeşte şi:

FC Viitorul a debutat cu o victorie în noul sezon al Ligii 1

FC Viitorul debutează în noul sezon la Voluntari

Gabi Iancu este noul „decar“ de la FC Viitorul

Taguri articol


12