Halep, în așteptarea duelului cu Diyas

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Circuitul WTA

Halep, în așteptarea duelului cu Diyas

Sport 25 Mai 2016 / 11:16 1152 accesări
Simona Halep speră să obțină încă un succes la Paris

Simona Halep speră să obțină încă un succes la Paris

Jucătoarea constănțeană de tenis Simona Halep (locul 6 în clasamentul WTA) va deschide, miercuri, seria de meciuri care se vor disputa pe terenul „Philippe-Chatrier”, arena principală a turneului de Grand Slam de la Roland Garros, în timp ce Irina Begu va evolua pe terenul 2, au anunţat organizatorii competiţiei.

Simona Halep o va întâlni pe Zarina Diyas (Kazahstan, 90 WTA) în turul al doilea al Openului Franţei de la Paris. Meciul va începe la ora 12.00 (în direct la Eurosport). Irina Begu (28 WTA) va juca împotriva americancei Coco Vandeweghe (43 WTA) în turul secund, pe terenul 2. Este al patrulea meci programat pentru miercuri pe această arenă, astfel că nu va începe mai devreme de ora 17.00. Irina Begu a fost cotată favorita cu numărul 25 la câştigarea turneului de la Roland Garros.

Tot miercuri, dublul Florin Mergea / Rohan Bopanna (România / India) va evolua împotriva perechii franceze Stephane Robert / Alexandre Sidorenko, în primul tur, pe terenul 18. Este a treia partidă programată pe această arenă şi nu va începe mai devreme de ora 15.00. Bopanna şi Mergea sunt favoriţii cu numărul 6 la câştigarea trofeului de la Paris. În schimb, Robert şi Sidorenko au primit o invitaţie din partea organizatorilor pentru a evolua pe tabloul principal. Stephane Robert se află pe locul 90 în clasamentul ATP la dublu, în timp ce Alexandre Sidorenko este clasat pe poziţia a 246-a. În 2015, dublul Bopanna / Mergea a pierdut în optimile turneului de la Roland Garros.

NICULESCU ȘI CÎRSTEA, ELIMINATE

Monica Niculescu (35 WTA) a pierdut, marţi seară, meciul cu franţuzoaica Pauline Parmentier (88 WTA), scor 2-6, 6-7 (2/7), în primul tur la Roland Garros. Și Sorana Cîrstea (97 WTA) a cedat, marți seară, în primul tur, scor 1-6, 3-6, în duelul cu Elina Svitolina (Ucraina, 20 WTA). Pentru participarea la Openul Franţei, Niculescu și Cîrstea vor primi câte zece puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 30.000 de euro.

AZARENKA A ABANDONAT ÎN PRIMUL TUR

Viktoria Azarenka (Belarus, 5 WTA) a fost eliminată în primul tur sportiva italiană Karin Knapp (118 WTA), după ce a abandonat la scorul 3-6, 7-6 (8/6), 0-4, în primul tur al turneului de la Paris. Azarenka s-a retras din cauza unei accidentări la genunchiul drept. În 2015, Azarenka a fost eliminată în turul al treilea, iar cea mai bună performanţă la Roland Garros rămâne semifinala din 2013. Azarenka este a doua favorită dintre primele cinci care pierde în primul tur. Prima a fost germanca Angelique Kerber, favorita nr. 3, care a cedat în meciul cu olandeza Kiki Bertens (58 WTA), scor 2-6, 6-3, 3-6.

Citește și:

Victorie-fulger pentru Halep la Roland Garros

Taguri articol


12