Îţi pasă de natură? Înscrie-te la „Imaginează-ți asta!“! Premii în bani şi o vizită la Hollywood

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Îţi pasă de natură? Înscrie-te la „Imaginează-ți asta!“! Premii în bani şi o vizită la Hollywood

Divertisment 26 Iulie 2016 / 16:20 448 accesări

Sony Pictures Television (SPT) Networks a anunțat festivalul mediului înconjurător „Imaginează-ți asta!”, o competiție video globală care culminează cu o festivitate de premiere la Hollywood, premiul cel mare fiind de 5.000 $, participanții din România putând să se înscrie prin site-ul AXN.ro, din 1 august.

Festivalul mediului înconjurător „Imaginează-ți asta!” premiază poveștile video care dau speranță și arată evoluția felului în care putem proteja mai mult Planeta.

Spotul competiției poate fi urmărit aici:https://youtu.be/OMcqDlKvj-o.

Festivalul promovează grija pentru natură printr-o competiție (desfășurată în rețeaua SPT) internațională de clipuri video cu durata între 30 de secunde și 7 minute. "Cu ajutorul rețelei noastre de televiziuni, ce până acum au încurajat telespectatorii să acorde mai multă atenție mediului înconjurător, invităm în acest moment creatorii de pretutindeni să ne spună povestea unei lumi mai bune. Credem că cele mai bune povești au capacitatea extraordinară de a te face să te simți bine, dar și de a te motiva pentru a acționa într-o direcție", a declarat Andy Kaplan, președintele rețelelor internaționale SPT.

Festivalul are ca scop răspândirea de povești inspiraționale care pun în prim-plan acțiuni sau obiceiuri ce pot duce la o lume mai echilibrată, mai sănătoasă pentru generațiile viitoare. Opt regiuni globale participă în concurs, acceptând înscrieri din țările alocate fiecăreia dintre acestea, cu un juriu format din experți și instituții relevante pentru tematica competiției.

Etapele competiției

Câștigătorii regionali vor ajunge în Los Angeles, cu sprijinul sponsorului American Airlines, unde vor lua parte la o serie de evenimente și la o vizionare la Hollywood, la studiourile Sony Pictures, în octombrie. În cadrul vizitei de la Hollywood, va fi anunțat și câștigătorul global al competiției. Câștigătorii, atât la nivel local, în fiecare țară, cât și regional sau internaţional, vor fi selectați după calitatea lucrărilor - puterea de a spune o poveste video coerentă și interesantă, precum și după respectarea temei campaniei „Imaginează-ți asta!”: cum am putea transforma Planeta într-un loc mai bun.

Mecanismul concursului

Participanții din România vor accesa site-ul AXN.ro, la adresa www.axn.ro/imagineazatiasta, unde vor înscrie clipul cu care doresc să participe. Un participant poate înscrie mai multe lucrări, dar va putea fi premiat doar pentru una dintre acestea. Clipurile video înscrise vor respecta tematica concursului: "Imaginează-ți asta! - Cum am putea transforma Planeta într-un loc mai bun?". Indiferent de subiectul ales: salvarea pădurilor, curățarea spațiilor verzi, economisirea resurselor, salvarea animalelor pe cale de dispariție sau orice alt subiect de mediu, clipurile trebuie să aibă o durată între 30 secunde și 7 minute, orice format video. Perioada de concurs este 1 august - 28 august 2016.

Membrii juriului

În România, membrii juriului local - Daniel Mitulescu, Ramona Cordoş şi Codin Sebastian Pop, fondatorii Creative Monkeyz, WWF România, Cristi Mărculescu, TVmania - vor aprecia clipurile video înscrise în funcție de respectarea tematicii, originalitate, creativitate și capacitatea lucrării de a stârni emoție (regulamentul oficial va fi disponibil la înscrierea fiecărui clip).

Daniel Mitulescu este un producător de film și manager cultural, cineast român, semnând producția filmelor "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", "Eu când vreau să fluier, fluier" sau "Loverboy". A înființat Metropolis Film, casă de distribuţie de film independent și Asociația Culturală Metropolis, ce organizează Caravana Metropolis, cinema în aer liber, Balkanik!, festival de muzică balcanică sau KINOdiseea, festivalul internațional de film pentru copii.

Ramona Cordoş și Codin Sebastian Pop - Creative Monkeyz (www.creativemonkeyz.com.) sunt fondatorii proiectului de educație și entertainment Creative Monkeyz și realizatori ai celui mai de succes serial de animație românesc, „RObotzi“.

WWF România - Înfiinţată în anul 1961, WWF (World Wide Fund for Nature) este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. În România, se vor împlini în această toamnă 10 ani de când WWF lucrează pentru conservarea apelor, pădurilor și speciilor sălbatice cum ar fi ursul brun, zimbrul sau sturionul.

Cristi Mărculescu - Selecționer TIFF, Dracula IFF și Buzz CEE. Ocazional membru în jurii (AnimEst, Dakino, Pelicam). Ocazional guest speaker la convenții SF. Pasionat de posibilitățile actuale ale domeniului vizual și învrezător în talentele tinerei generații de cineaști români. Mai multe detalii lawww.marculescu.ro.

TVmania, cel mai vândut ghid TV, a fost lansat de grupul Ringier în octombrie 1998.

Premiile concursului

Marele premiu, acordat la Hollywood, constă în 5.000 de dolari și un pachet de electronice Sony 4K, ce include un televizor 4K de 55 inci și o cameră foto mirrorless Alpha a6300.

Premiile locale, pentru România, sunt: 1 x cameră video Sony 4K AXP33; 2 x GoPro Hero4, 3 x încărcătoare Ginkgo Solar.

Câștigătorul locului 1 local (camera video Sony 4K) va fi și reprezentatul României pentru etapa regională - Europa Centrală și de Est, unde va concura alături de câștigătorii Poloniei și Ungariei.

Un juriu regional, format din experți AXN, va decide care dintre cele trei lucrări ale regiuni va fi lucrarea regiunii CEE din etapa finală, de la Hollywood.



Ştiri recomandate

12