Panică pe un aeroport din Tokyo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Panică pe un aeroport din Tokyo

Externe 27 Mai 2016 / 17:34 524 accesări

Un avion al companiei Korean Air, cu 319 persoane la bord, a fost evacuat vineri, înainte de a decola de pe un aeroport din Tokyo, după ce a fost depistat fum la unul dintre motoare, relatează Reuters. Incidentul a avut loc pe aeroportul Haneda din Tokyo, potrivit NHK. Cele 319 persoane aflate la bordul avionului de tip Boeing 777 au fost evacuate după ce de la motorul stâng al aeronavei a început să se degajeze fum. Avionul trebuia să efectueze o cursă până la Seul, capitala Coreei de Sud. În imaginile difuzate de NHK se poate vedea cum avionul este pulverizat cu stingătoare din autoutilitare ale pompierilor, iar la faţa locului au fost trimise şi patru ambulanţe, pentru a acorda asistenţă pasagerilor. Nicio persoană nu a fost rănită, deşi 30 au raportat că nu se simţeau bine şi au solicitat asistenţă medicală. Din cauza incidentului de vineri, activitatea de pe aeroportul Haneda a fost suspendată temporar. Pe aeroportul Haneda se înregistrează zilnic 550 de curse, fiind tranzitat anul trecut de 75 de milioane de pasageri şi devenind unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume.

Taguri articol
AeroportPanicăEvacuatAvionAeronavăPasageriPompieriFumMotoareJaponiaTokyoCoreea de SudSeul


12