România e țara tuturor posibilităților? Asta au crezut trei cetățeni străini!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România e țara tuturor posibilităților? Asta au crezut trei cetățeni străini!

Eveniment 14 Noiembrie 2017 / 17:06 727 accesări

Poliţiştii de imigrări constănțeni au depistat trei cetățeni străini care nu au părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de şedere. Aceștia au fost obligați să părăsească ţara în termen de 15 zile, fiind sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 1.400 de lei. Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanța spun că au efectuat în 13 noiembrie o acțiune pe linia combaterii șederii ilegale a străinilor. Astfel, pe timpul desfăşurării acţiunii au fost depistaţi cu ședere ilegală trei bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 54 de ani, din Turcia, Iordania și Nigeria. Străinii au intrat legal pe teritoriul României, cetățeanul turc fiind posesorul unei vize de scurtă ședere în scop de vizită, iar ceilalți doi au avut anterior depistării un drept de ședere în scop de studii, însă nu au solicitat prelungirea acestuia. Urmare a celor constatate, polițiștii de la Imigrări au emis pe numele lor decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească teritoriul României. Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, anunță că va continua organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României. „Invităm cetățenii să ne contacteze pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la telefon 0761/344303 sau 0241/502308 şi email ct.igi@mai.gov.ro sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro“, se arată într-un comunicat al Serviciului pentru Imigrări Constanța.



12