Terorişti arestaţi pe bandă rulantă la Londra

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Terorişti arestaţi pe bandă rulantă la Londra

Externe 20 Septembrie 2017 / 14:43 583 accesări

Doi bărbați au fost arestați miercuri în cadrul anchetei privind atentatul cu bombă artizanală comis vineri într-o garnitură a metroului londonez, numărul total de arestări ajungând în prezent la cinci, a anunțat poliția britanică, informează AFP. Cei doi bărbați, cu vârste de 48 de ani, respectiv 30 de ani, au fost arestați în conformitate cu legislația antiteroristă miercuri, în jurul orei locale 05.10 (04.10 GMT), la Newport, în Țara Galilor, a precizat poliția metropolitană într-un comunicat.

Două percheziții erau în desfășurare în acest oraș situat la circa 200 kilometri vest de Londra și unde un alt suspect, un bărbat în vârstă de 25 de ani, a fost deja arestat marți. „Ancheta continuă să avanseze repede“, a declarat Dean Haydon, responsabil al departamentului de antiterorism din cadrul poliției metropolitane. „Cinci oameni sunt deja arestați și perchezițiile continuă în patru locații“, a adăugat el, precizând că aceasta ar urma să dureze „mai multe zile“.

În afară de cele două adrese din Newport, perchezițiile continuă în două locații din comitatul Surrey, unde locuiau primii doi suspecți arestați sâmbătă.

Un tânăr de 18 ani a fost arestat sâmbătă în zona de plecări din portul Dover, punct de tranzit spre malul celălalt al Canalului Mânecii, la o zi după atentat. Potrivit mass-media din Marea Britanie, este vorba de un orfan irakian care locuia într-o casă din Sunbury-on-Thames, la circa 20 de kilometri sud-est de capitala britanică. În seara zilei de sâmbătă, un alt suspect, în vârstă de 21 de ani, a fost arestat la Hounslow, la periferia de vest a Londrei. O percheziție desfășurată într-un local comercial din această localitate a fost deja încheiată, potrivit poliției. Legislația antiteroristă britanică permite plasarea în arest pentru 14 zile fără urmărire penală. Atentatul de vineri a constat în detonarea unei găleți cu tri-peroxid de tri-acetonă (TATP) și cuie, lăsată într-o garnitură de metrou aglomerată, dimineața la o oră de vârf. Circa 30 de persoane au suferit arsuri sau au fost rănite în busculada creată de panică. Atacul a fost revendicat de gruparea jihadistă DAESH (Stat Islamic), însă autoritățile britanice se arată circumspecte. Ministrul de Interne britanic, Amber Rudd, a afirmat, în urmă cu trei zile, că este „mult prea devreme pentru a trage concluzii“ și că poliția nu a găsit deocamdată dovezi privind implicarea SI. Atentatul din metroul din Londra este al cincilea care a avut loc în Marea Britanie în ultimele șase luni. Treizeci și cinci de persoane au fost ucise în atacuri precedente.

Taguri articol


12