Ambasada Rusiei la Kiev, atacată cu fumigene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În contextul alegerilor ruse ce vor fi organizate duminică, inclusiv în Crimeea

Ambasada Rusiei la Kiev, atacată cu fumigene

Externe 17 Septembrie 2016 / 13:36 904 accesări

Un grup de circa 20 de persoane a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă ambasada Federației Ruse la Kiev, aruncând pe teritoriul ambasadei cu fumigene și petarde, informează agențiile de presă Unian și TASS.

"În jurul orelor unu, un grup de persoane neidentificate au aruncat pe teritoriul ambasadei o fumigenă și petarde. Aceasta au fost lansate chiar în direcția clădirii ambasadei", a declarat pentru TASS un reprezentant al ambasadei, precizând că din fericire nu s-a produs niciun incendiu.

Acest atac are loc în condițiile în care Federația Rusă va organiza duminică alegeri legislative, deschizând secții de vot inclusiv în peninsula Crimeea și în mai multe orașe din Ucraina, una chiar în sediul ambasadei ruse la Kiev.

Ministrul de externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, a atenționat că Ucraina și-ar putea rechema delegația de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), în cazul în care vor fi recunoscute alegerile din Crimeea.

Purtătorul de cuvânt al diplomației americane, John Kirby, a anunțat sâmbătă că "SUA nu recunosc legitimitatea și nu vor recunoaște rezultatele alegerilor pentru Duma de Stat, organizate în 18 septembrie în Crimeea, aflată sub ocupație rusă".

Aproape 110 milioane de alegători sunt chemați la urne în cadrul alegerilor legislative de duminică, pentru a reînnoi componența Dumei de Stat, dominată astăzi de partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită. Mai mult de 6.500 de candidați din 14 partide sunt în competiție, însă puține schimbări sunt așteptate de la aceste alegeri, în urma cărora partidul Kremlinului își va întări după toate probabilitățile controlul asupra parlamentului.

Taguri articol


12